DISTRACȚIE… Vasile Mogoș a sărbătorit pe cinste câștigarea titlului alături de Universitatea Craiova. Vasluianul a fost printre cei mai activi la fiesta oltenilor, a făcut show cu microfonul în mână și a întreținut atmosfera atât pe teren, cât și la petrecerea de după meci.
Vasile Mogoș a fost printre protogoniști și a dat tonul petrecerii. Vasluianul i-a luat microfonul reporterului Marian Codirlă de la Digisport și a intrat într-un scurt dialog cu Alexandru Crețu. ”Crețule? Ce am găsit azi în teren? Ce am găsit, azi dimineață, în teren?”, l-a întrebat Mogoș. Crețu, pe fază, a răspuns imediat: ”O buburuză! O buburuză, îi poartă noroc buburuza lui. Erau două buburuze”, a replicat Crețu. Apoi, a început să cânte ”Campionii!”, ”Campionii!”. El a fost printre cei mai în formă jucători și la petrecerea de titlu a celor de la Universitatea Craiova, iar la un moment dat a rămas la bustul gol la un restaurant din apropierea orașului, acolo unde au sărbătorit oltenii toată noaptea. În acest sezon, Vasile Mogoș a avut puține apariții pentru Universitatea Craiova. În play-off, fundașul a evoluat în doar două meciuri, în deplasarea cu Dinamo București, unde a bifat 15 minute, și în partida cu Universitatea Cluj, câștigată cu 5-0, când a intrat pe teren în minutul 78, în locul lui Vladimir Screciu. Vasile Mogoș se va despărți de Universitatea Craiova în această vară. Contractul său ajunge la final, iar jucătorul își dorește să revină în Italia, acolo unde are familia. Cu un coeficient de 10.500 de puncte, Universitatea Craiova va fi cap de serie la tragerea la sorți pentru turul 1 preliminar din UEFA Champions League. Pe lista posibililor adversari ai oltenilor în runda inaugurală din calificări se află: Levski Sofia (Bulgaria), Sabah FK (Azerbaidjan), Kauno Zalgiris (Lituania), Iberia 1999 (Georgia), Floriana (Malta), Vardar Skopje (Macedonia de Nord) și ML Vitebks (Belarus).

De jucat în teren, mai puțin, pe la petreceri de botez, nunți pare potrivit. E mai greu cu fotbalul.