Campioana este decisă: înfrângerea de la Urdești a închis lupta pentru primul loc
PAS GREȘIT… Phoenix Team Tanacu și-a întrerupt seria de 8 victorii consecutive în deplasarea de la Urdești. Echipa coordonată de Dăriescu a pierdut cu 2-1 pe terenul Stelei Urdești, într-un meci în care a condus la pauză, dar nu a reușit să își păstreze avantajul până la final.
Phoenix a intrat în avantaj la pauză datorită golului marcat de Adi Costin, însă partea secundă a aparținut gazdelor. Steaua Urdești a revenit și a întors rezultatul prin reușitele semnate de Florin Spânu și Iulian Tenciu. Pe fondul unor absențe importante de lot, dar și al oboselii acumulate după o perioadă foarte bună de rezultate, Phoenix a plecat învinsă de la Urdești. În pofida acestui rezultat, „păsările” din Tanacu rămân favorite la ocuparea locului secund, cel care asigură promovarea directă în Liga 4. Au un avans de trei puncte față de Victoria Muntenii de Jos și beneficiază și de un meci mai puțin disputat, restanța cu Gloria Mânjești. Până la finalul sezonului, în afara acestui joc restant, Tanacu mai are de jucat cu Lipovăț, pe teren propriu, și Recolta Laza, în deplasare. De partea cealaltă, Steaua Urdești se află pe locul 7, cu 33 de puncte, iar obiectivul pentru finalul sezonului este ocuparea locului 6. În prezent, această poziție este ocupată de Viitorul Rebricea, care are un punct în plus, 34. Scorul etapei a 24-a din Liga 5 a fost realizat de Ivacec Vaslui, 8-2 în deplasarea de la Dragomănești, acolo unde au învins-o pe Viitorul Gherghești. În urma acestui rezultat, Ivacec Vaslui e matematic noua campioană a Ligii 5, având 10 puncte peste Tanacu.
Liga 5, etapa a 24-a:
- Voința Lipovăț – FDR Tutova 3-3 (1-3)
- Viitorul Găgești – Victoria Muntenii de Jos 4-5 (1-3)
- Viitorul Gherghești – Ivacec Vaslui 2-8 (2-4)
- Viitorul Rebricea – Gloria Mânjești 2-1 (0-0)
- Recolta Laza – Viitorul Boțești Miclești 3-0 (1-0)
- Steaua Urdești – Phoenix Team Tanacu 2-1 (0-1)
- Avântul Dinamo Solești a stat.
Clasament Liga 5:
- Loc Echipă M V E Î Gm-Gp Puncte
- 1 Ivacec Vaslui 23 19 3 1 101-28 60
- 2 Phoenix Tanacu 21 16 2 3 107-32 50
- 3 Muntenii de Jos 22 15 2 5 84-47 47
- 4 Avântul Solești 22 14 2 6 95-55 44
- 5 Recolta Laza 22 13 3 6 84-34 42
- 6 Viitorul Rebricea 22 10 4 8 52-37 34
- 7 Steaua Urdești 22 9 6 7 54-41 33
- 8 Gloria Mânjești 21 9 4 8 48-39 31
- 9 Viitorul Găgești 23 9 2 12 73-66 29
- 10 FDR Tutova 22 5 5 12 64-87 20
- 11 Viit. Gherghești 22 2 3 17 39-126 9
- 12 Voința Lipovăț 22 1 3 18 22-90 6
- 13 Boțești Miclești 22 1 1 20 27-168 4