Salvaţi Copiii – Filiala Suceava a donat echipamente secţiei de neonatologie din cadrul Spitalului Judeţean ”Sfântul Ioan ce Nou” Suceava, maternităţilor din cadrul spitalelor municipale Vatra Dornei şi Câmpulung Moldovenesc şi Spitalului Judeţean Botoşani, dar nu s-a oprit nici un moment din acţiunile organizate pentru reducerea mortalităţii infantile. Anul acesta, după cum ne-a spus Camelia Iordache, preşedinta Salvaţi Copiii – Filiala Suceava, „ne-am propus să dotăm Spitalul din Dorohoi cu un incubator de transport”. Sucevenii au ales Dorohoiul pentru că, numai în anul 2015, în spital s-au născut prematur 31 de copii, din care 26 au fost transferaţi la Suceava sau Botoşani, deoarece spitalul nu deţine clasificarea necesară asigurării condiţiilor optime pentru acordarea şansei la viaţă a acestor copii.
În perioada 22 – 24 aprilie, în parteneriat cu Shopping City Suceava, Salvați Copiii – Filiala Suceava va derula campania de strângere de fonduri și completare a formularelor pentru direcționarea a 2% din impozitul pe venit. „În funcție de fondurile strânse, ne-am propus să dotăm echipamente performante și maternității din cadrul Spitalului Gura Humorului”, a mai spus Camelia Iordache. Pentru detalii suplimentare, persoana de contact este Elena Ailincă, coordonator proiect, tel: 0748 083 584, email: Suceava@salvaticopiii.ro.
- Advertisement -
- Advertisement -