Un copil care se naște în Iași are, statistic, peste doi ani de viață în plus față de unul născut în Botoșani. Diferențele sunt mari chiar între județele aceleiași regiuni, arată cele mai recente date ale Institutului Național de Statistică. Iașul a trecut de pragul de 78 de ani și se află între primele județe ale țării, însă regiunea Nord-Est, în ansamblu, rămâne sub media națională.
Bebelușii născuți în Iași primesc, cel puțin pe hârtie, un „cadou” la naștere: mai mulți ani de viață decât cei din celelalte județe ale regiunii Nord-Est. În 2025, durata medie a vieții a ajuns în județul Iași la 78,03 ani, potrivit datelor Institutului Național de Statistică. În Botoșani, valoarea a fost de 75,99 ani. Între cele două județe, diferența trece, așadar, de doi ani.
Cifra nu spune cât va trăi fiecare copil în parte. Durata medie a vieții, numită și speranță de viață la naștere, reprezintă, potrivit definiției INS, „numărul mediu de ani pe care îi are de trăit un nou-născut, dacă ar trăi tot restul vieții în condițiile mortalității pe vârste din perioada de referință”.
Privite astfel, datele desenează o regiune cu diferențe importante. După Iași urmează Suceava, cu 77,44 ani, apoi Neamț și Vaslui, ambele în jurul pragului de 77 de ani. În Bacău, durata medie a vieții este de 76,09 ani, iar în Botoșani coboară ușor sub 76 de ani.
Iașul și Suceava sunt singurele județe din Nord-Est care au trecut peste media națională, de 77,45 ani. Neamțul și Vasluiul sunt foarte aproape de acest nivel, în timp ce pentru copiii născuți în Bacău și Botoșani perspectiva statistică asupra duratei vieții este mai redusă.
Peste șapte ani între extremele țării
Diferențele devin și mai mari când privim întreaga țară. Iașul, cu 78,03 ani, se află pe locul al optulea la nivel național. La una dintre extreme este Vâlcea, singurul județ în care durata medie a vieții a trecut de 82 de ani. La cealaltă este Călărași, unde indicatorul nu ajunge la 75 de ani.
Asta înseamnă o distanță de peste șapte ani între cele două capete ale țării. Prin comparație, cei puțin peste doi ani care despart Iașul de Botoșani par mai puțini, dar rămân o diferență importantă între două județe ale aceleiași regiuni…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/cadoul-pe-care-l-primesc-la-nastere-toti-bebelusii-din-judetul-iasi-cea-mai-mare-speranta-de-viata-din-nord-est–1875454.html
