spot_img
3.7 C
Vaslui
30-nov.-2024
spot_img

Câți vindecați de COVID avem? Prefectura spune că 72, Spitalul Suceava zice că circa 200 doar dintre angajații săi

- Advertisement -

Numărul de persoane din județul Suceava care s-au vindecat de COVID-19 este incert, la fel ca și numărul de suceveni confirmați pozitiv. Marți, Prefectura Suceava a informat, printr-un comunicat de presă, că până acum 72 de persoane din județul Suceava au fost declarate vindecate de COVID-19, cu două mai mult față de ziua precedentă.

Întrebările apar când comparăm aceste cifre cu ceea ce a declarat, sâmbătă, 11 aprilie, managerul interimar al Spitalului de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, col. dr. Daniel Derioiu, care a afirmat că aproximativ 200 de angajați ai spitalului pot fi declarați vindecați și se pot întoarce la muncă. Tot atunci, acesta a mai spus că pentru alți 252 de angajați ai unității medicale rezultatele au fost pozitive sau incerte, iar 55 dintre ei sunt încă internați în spital.

Prin urmare, la această oră cel puțin 272 de persoane din județ ar fi trebuit să fie în statistica celor vindecați, or cele două instituții publice, Prefectura și spitalul, comunică cifre total diferite.

Incert este și numărul de cazuri de persoane infectate cu COVID-19 din județ. Grupul de Comunicare Strategică a transmis, cel puțin două zile, un număr greșit de cazuri confirmate. Astfel, în raportarea de ieri, de la ora 13.00, a comunicat că în județul Suceava erau confirmate 1.733 de persoane, cu doar două cazuri mai mult față de informarea din ziua precedentă, când a transmis 1.731 de cazuri confirmate pozitiv.

Contactată telefonic pentru lămuri legate de numărul foarte mic de cazuri noi, dr. Manuela Trifan, directorul Direcției de Sănătate Publică Suceava, a confirmat că cifra este eronată și că în realitate în județul Suceava au fost confirmate 40 de cazuri noi în ultimele 24 de ore. Conform directorului DSP Suceava, de la începutul pandemiei și până ieri, pentru județul Suceava au fost efectuate 6.141 de teste și au fost confirmați pozitiv 1.706 suceveni, deci un număr mai mic decât cele raportat de GCS în ultimele zile. Întrebată despre acest aspect, dr. Trifan a afirmat că nu își explică de unde apar diferențele.

Decesele și amenzile par a fi certe

În ceea ce privește decesele persoanelor confirmate cu COVID-19 din județul Suceava, numărul era, marți, de 82. Cel mai recent deces, raportat ieri de GCS, a fost al unui sucevean în vârstă de 70 ani, confirmat cu COVID-19, care a murit luni, 13 aprilie.

Grupul de Comunicare Strategică a informat că bărbatul a fost internat în perioada 21-23 martie a.c. în Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, în secția Neurologie.

În data de 8 aprilie i s-au recoltat probe pentru testul COVID și a fost confirmat pozitiv două zile mai târziu, în 10 aprilie. Ca afecțiuni preexistente sunt menționate atacul vascular cerebral ischemic, hemipareză stângă și hipertensiune arterială stadiul III netratată.

Alte informații legate de COVID-19 comunicate marți de Prefectura Suceava vizează persoanele care au fost externate din spital până acum – 419 persoane, izolarea voluntară la domiciliu – 2.298 de persoane și alte 9.693 de persoane care au încheiat această măsură. De asemenea, din aceeași sursă aflăm că în carantină instituționalizată în județ sunt 1.088 de persoane și au ieșit din carantină instituționalizată 717 persoane.

Instituția Prefectului mai informează că în ultimele 24 de ore echipele mixte formate din polițiști, polițiști local, cadre MApN și jandarmi au efectuat verificări privind respectarea regimului de autoizolare la domiciliu și/sau carantinare, precum și societățile comerciale pentru impunerea interdicțiilor pe timpul stării de urgență.

Verificările au vizat 2.565 de persoane aflate în autoizolare/carantină și 56 de unități economice. Au fost aplicate 149 de sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor privind circulația persoanelor, cu o valoare total de 409.815 lei…https://www.monitorulsv.ro/Local/2020-04-15/Cati-vindecati-de-COVID-avem-Prefectura-spune-ca-72-Spitalul-Suceava-zice-ca-circa-200-doar-dintre-angajatii-sai

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.