ANIVERSARE… Bunica Tinca Baciu din Valea lui Bosie a împlinit 105 ani si, din pragul cãsutei sale, unde poate fi vãzutã zi de zi, de la primele ore ale diminetii, continuã sã fie simbolului vasluianului care pare cã a învins timpul. A primit tort si flori de la vecinii care o îndrãgesc si au ciocnit împreunã câte un pahar de sampanie, asa cum stã bine la ceas de sãrbãtoare. Vorbeste mai moale, dar la fel de chibzuit, încã vede bine si încã poate scruta lungul drumului ce trece prin poarta sa si se pierde peste deal. Chiar dacã dusul la bisericuta din sat nu mai e la fel de usor, bunica Tinca rãmâne unul dintre cei mai credinciosi sãteni.
Toti oamenii se uitã spre ea si se mirã cã a trecut de suta de ani si încã se bucurã de viatã. Nu e niciun secret, spune Tinca Baciu, ci numai voia Domnului. A avut o viatã simplã, în care munca si credinta au jucat un rol esential. I-a plãcut si ei, dar si sotului ei, care însã s-a prãpãdit de ceva timp, sã trãiascã în întelegere cu cei din jur, sã îsi ajute vecinii si, la ceas de sãrbãtoare, sã împartã cu ceilalti si sã se bucure împreunã la o masã. Desi avea o vârstã spre care ceilalti privesc cu uimire, bunica Tinca a continuat sã arate cã viata nu este despre a te tângui mereu, ci despre a munci si a te bucura de ce ai. Si-a sãpat mereu singurã via din fata casei, a prãsit, a tras la teasc, a pregãtit alimentele pentru cãmarã si singurã a pus balia si a spãlat, asa cum a fãcut o viatã. Vecinii i-au fost mereu alãturi, mai ales cã alte rude nu are, ceea ce aratã cã atunci când stii sã mentii armonia cu oamenii din jur, nu existã singurãtate.
„Noi credem cã asta este si cheia vietii, sã te împaci cu tine, sã privesti senin în jur si sã te bucuri de ceea ce ai”
„Îi urãm la multi ani. Sã tot ai vecini ca bunica Tinca. A fãcut 105 ani, sã îin dea Dumnezeu sãnãtate. Ea ne-a spus cã va trãit cât va vrea Dumnezeu. E împãcatã. Noi credem cã asta este si cheia vietii, sã te împaci cu tine, sã privesti senin în jur si sã te bucuri de ceea ce ai. Mãnâncã atât cât îi trebuie, nu a fost niciodatã un om lacom. Mai gustã si un pahar. De ziua ei a bãut sampanie. Nu mai are energia de altãdatã, dar merge înainte”, spun vecinii.
A învãtat 5 clase si nu a putut continua, cãci pe atunci la scoalã mergeau mai mult copiii de oameni bogati. Iubea însã matematica, istoria si religia
Sotul Tincãi Baciu a murit în urmã cu ceva timp, dupã ce 17 ani a fost nevãzãtor. I se umezesc ochii când povesteste de Hristache al ei, cãci povestea lor a fost una foarte frumoasã. „Am fost împreunã în tot si toate. Am fost o inimã amândoi! Când ne-am luat, eu eram fatã fãrã pãrinti, la fel si el, tot fãrã pãrinti. Am fãcut aceastã casã, ca doi pui de rândunicã. Ne-am înteles. Când el era orb, îl luam lângã mine si el punea mâinile si-mi arãta cum sã pun o scândurã la un gard si tot ce trebuie sã fac. Nu am crezut cã moare. Era un om bun si frumos, cã dacã nu era, nici nu mã duceam dupã el. A fost greu. Acum eu nu mãnânc cine știe ce. Carne nu prea mãnânc, mai mult fasole, cartofi, ce este. Nu trebuie ca lumea sã se mire cã vârsta asta, cãci eu voi rãmâne pe pãmânt cât Domnul va vrea”, spune bunica Tinca. Tare mult si-ar fi dorit sã facã scoalã, cãci în cele 5 clase pe care le-a absolvit trecea drept o fatã foarte desteaptã, dar mai departe cu învãtãtura nu mergeau decât copii de oameni bogati, nu copiii sãrãcuti. „Îmi plãcea mult istoria, religia, dar cel mai mult, matematica. În viatã, tot ceea ce am învãtat în cele 5 clase, mi-a prins bine. Sã respect omul, sã nu mã plâng mereu și sã îngrijesc de casa mea, ca de o floare”, spune bunica Tinca Baciu, vasluianca din Valea lui Bosie, nãscutã în august 1919.
