spot_img
14.9 C
Vaslui
24-oct.-2024
spot_img

Bulgarii merg astazi la urne pentru al doilea tur al alegerilor prezidenţiale şi locale

- Advertisement -

Birourile de vot s-au deschis duminică în Bulgaria începând cu orele locale 06:00 pentru cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, în care candidatul partidului GERB Rosen Plevneliev pleacă din postura de favorit.

În primul tur, desfăşurat la 23 octombrie, Rosen Plevneliev a obţinut 40,11% din sufragii, devansându-l cu mai mult de zece procente pe rivalul său socialist Ivailo Kalfin, care a obţinut 28,96%.

Cu toate acestea, Ivailo Kalfin şi-a asigurat pentru turul secund sprijinul partidului minorităţii turce. Candidata independentă Meglena Kuneva, fost comisar european, care s-a clasat pe poziţia a treia duminica trecută (14%), nu şi-a exprimat public opţiunea pentru unul dintre cei doi.

Învingătorul în acest scrutin îi va succeda lui Gheorghi Părvanov, provenit din rândurile BSP, care nu mai poate fi reales după două mandate de cinci ani. Potrivit France Presse, şeful statului bulgar are funcţii reprezentative şi reprezintă o autoritate morală. În cazul unui succes al lui Rosen Plevneliev, partidul premierului Boiko Borisov va concentra cel mai probabil în mâinile sale cele două componente-cheie ale puterii.

Candidaţii partidului GERB au câştigat cele mai multe voturi şi în primul tur al alegerilor locale care a avut loc tot duminică trecută. Cu toate acestea, în peste două treimi din localităţile din Bulgaria noul primar va fi ales în cadrul unui balotaj care are loc simultan cu cel de al doilea tur al alegerilor prezidenţiale. În cea mai mare parte dintre oraşele din ţară balotajul se va disputa între candidaţii partidelor GERB şi BSP.

Aproape şapte milioane de bulgari sunt aşteptaţi, duminică, la urne, pentru a alege noul preşedinte al ţării, în timp ce în alegerile locale au drept de vot 6,5 milioane de alegători. Diferenţa între numărul alegătorilor pentru cele două scrutine rezultă din faptul că bulgarii care se află peste hotare vor putea vota numai pentru preşedinte, nu şi pentru primari. Duminica trecută la urne s-au prezentat circa 3,6 milioane de persoane.

Urnele de vot se vor închide la orele locale 19:00, iar primele estimări ale instituturilor de sondaj ar urma să fie anunţate imediat după aceea. Primele rezultate oficiale sunt aşteptate în cursul nopţii.

AGERPRES.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.