spot_img
11.2 C
Vaslui
21-sept.-2024
spot_img

Braşov: Mai mulţi răniţi după ce un tren a lovit un autobuz

- Advertisement -

Mai multe persoane au fost rănite, luni dimineaţă, după ce un tren a lovit un autobuz, la o trecere la nivel cu calea ferată, la intrarea în localitatea Cristian, la ora transmiterii acestei ştiri circulaţia pe DN 73 fiind îngreunată, transmite Mediafax.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, Ciprian Sfreja, şoferul autobuzului nu a acordat prioritate la trecerea de la nivel cu calea ferată şi a fost lovit de un autotren care circula pe ruta Braşoş – Zărneşti.

„În urma impactului, autobuzul a fost pur şi simplu rupt în două, iar trenul a deraiat. Putem spune că a fost un miracol pentru că avem şase răniţi care sunt în afara oricărui pericol şi nu a fost nevoie de descarcerare. Noi am intervenit pentru asigurarea măsurilor PSI”, a spus purtătorul de cuvânt al ISU Braşov.

Cei şase răniţi, toţi din autobuz, au fost preluaţi de mai multe ambulanţe şi transportaţi la Spitalul Judeţean Braşov.

Autobuzul aparţinea Regiei Autonome de Transport Braşov.

În momentul transmiterii acestei ştiri, pe DN 73, în zona unde a avut loc accidentul, se circulă pe un singur fir, iar circulaţia feroviară pe ruta Braşov – Zărneşti este momentan blocată.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere Braşov, Cosmin Giosanu, a declarat că în zona unde a avut loc accidentul era ceaţă, iar nivelul de trecere cu calea ferată era prevăzut doar cu Crucea Sfântului Andrei, nu şi cu semnale acustice şi luminoase.

romanialibera.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.