spot_img
spot_img
1.4 C
Vaslui
26-nov.-2024
spot_img
spot_img

Box: Lucian Bute, mulţumit de prestaţia lui din meciul cu Gracev

- Advertisement -

Boxerul român Lucian Bute s-a declarat mulţumit de prestaţia lui din meciul cu rusul Denis Gracev, pe care l-a învins la puncte, în 12 reprize, într-o gală profesionistă la Montreal, sâmbătă seară, câştigând astfel centura de campion NABF la categoria semigrea.

„A fost o întreagă luptă şi sunt mulţumit de performanţa mea în ansamblu. Am întâlnit un adversar foarte rezistent şi sunt bucuros că am boxat 12 reprize. Aveam cu adevărat nevoie de aşa ceva”, a afirmat după meci Bute, citat de portalul rds.ca.

În meciul cu Gracev, el a acuzat o rană produsă deasupra ochiului stâng, care a început să-l deranjeze către finalul luptei. „Mi-a curs mult sânge în ochi, iar uneori mi-a fost foarte greu să văd”, a spus Bute.

Antrenorul său, Stephan Larouche, a spus că „am ales un adversar dificil pentru revenirea lui, însă nu aveam timp de pierdut, fiindcă Lucian are 32 de ani. Dacă n-ar fi avut decât 26 de ani, l-am fi pus să lupte cu patru adversari lejeri timp de doi ani, ca să-şi recapete încrederea”.

„Nu putem sări în sus de bucurie. Lucian a reuşit să câştige, dar n-a fost perfect. Îi dăm o notă între 6 şi 7”, a adăugat Larouche.

Pentru Bute a fost primul meci după eşecul suferit în mai contra britanicului Carl Froch, primul din cariera sa profesionistă. Acest succes cu Gracev îi poate deschide românului drumul către o revanşă cu Froch.

Portalul citat se întreabă dacă victoria nu tocmai convingătoare din acest meci înseamnă pentru Bute o adevărată revenire. „Doar viitorul va spune ce se va întâmpla cu Bute, însă în acest moment e greu de crezut că-şi poate lua revanşa cu Froch, ţinând cont de ce a arătat sâmbătă”, notează rds.ca.

Bute numără acum 31 de meciuri câştigate (24 prin KO) şi unul pierdut, în timp ce Gracev a suferit primul eşec din carieră, după 12 victorii (8 prin KO) şi un egal la profesionişti.

AGERPRES.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.