O femeie imobilizată în urma unui accident de maşină doarme într-o Dacie dezafectată în zona gării din Focşani. Femeia are ruptură de femur, o mană fracturată şi bazinul rupt complet şi suferă de dureri greu de imaginat. Dacă nu va găsi un adăpost cat mai curand, femeia riscă să moară de frig şi de boală
În pragul iernii, o femeie se zbate să trăiască într-o maşină dezafectată din zona gării din Focşani, fără ca cineva să se intereseze de viaţa ei. Nu se poate mişca, din cauza durerilor cumplite pe care le-a căpătat în urma unui accident de maşină şi nu poate să se îngrijească nici măcar de propria igienă. Niculina Grigoraş are 53 de ani şi niciun acoperiş deasupra capului. În plus, viaţa a fost şi mai crudă cu ea, răpindu-i ultima făramă de sănătate şi lăsand-o fără nici o putinţă de a se mişca. La începutul acestei luni, femeia a fost implicată într-un accident şi a ajuns la spital. Niculina a primit îngrijiri medicale pană marţea trecută, cand a fost dată afară din unitatea medicală, fără ca cineva să se preocupe dacă are unde să se ducă. Femeia a rămas fără casă după ce fiica ei i-a vandut apartamentul, iar acum doarme într-o maşină dezafectată pe care o împarte cu Dumitru Arosiţei, un bătran în varstă de 80 de ani. Ca o ironie a sorţii, acesta a locuit cu chirie în apartamentul femeii. Acum el este cel care o adăposeşte în Dacia papuc scoasă din uz, dar condiţiile de trai sunt groaznice. Suferinţa Niculinei nu are limite şi, pană acum, nici soluţii. Din cauza durerilor, nu poate nici să doarmă, iar gandul la situaţia în care a ajuns o mistuie pe dinăuntru. Bătranul spune că, la externarea din spital, medicii „au pus-o într-un căruţ şi au scos-o afară”. El a adus-o la „locuinţa” provizorie din zona gării, unde stau împreună acum, dar situaţia nu mai poate continua în acest fel.
„Dacă n-aveam eu grijă de ea, avea Dumnezeu!”
Niculina Grigoraş are nevoie, pe langă un adăpost absolut necesar în condiţiile apropierii iernii, şi de medicamente pentru a opri coagularea sangelui, tratament care ajunge la 430 de lei pe lună. Îi este imposibil să se mişte, pentru că, în urma accidentului, are bazinul rupt complet, dar şi un picior şi o mană fracturate. Chinurile ei sunt groaznice, iar durerile – cumplite, pentru că operaţia nu s-a cicatrizat. În cazul unor complicaţii, femeia ar putea muri în orice clipă. „Mă mai rog de cate cineva să vină să mă panseze”, spune femeia ostoită de puteri şi de speranţe. Bătranul Arosiţei face tot ce-i stă în puteri să o ajute pe femeie, dar se simte neputincios în faţa nevoilor ei: „Dacă n-aveam eu grijă de ea, avea Dumnezeu!”. Pană la Dumnezeu, însă, femeia are nevoie de o locuinţă unde să poată dormi fără teama că va muri de frig. Bătranul alături de care Niculina îşi împarte suferinţa se ocupă, cat îi stă în puteri, şi de igiena femeii, schimbandu-i scutecele de 4-5 ori pe zi. În milostivenia lui, bărbatul care o îngrijeşte a vorbit cu un preot, în încercarea de a-i găsi o cameră Niculinei: „Am vorbit cu un preot să-i dea o cămăruţă. Să vadă, să mai vorbească şi cu ceilalţi… Necazuri!”, spune ca pentru sine, oarecum ruşinat de situaţia în care se află. Niculina mai are un băiat plecat la muncă în Italia, însă nu l-a anunţat de starea ei, gandindu-se că „are şi el necazurile lui, acolo, cu familia.” De necazul femeii s-a înduplecat un farmacist din zonă, care o cunoaşte încă din primăvară. El îi mai aduce feşe şi mai are grijă uneori de starea ei de sănătate: „Ei sunt de prin primăvară aici, dar nu a venit nimeni să întrebe «Ce-i cu oamenii ăştia?»”.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.