spot_img
spot_img
2.2 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

Bogații din Primăria Vaslui: case, mașini și depozite bancare. Unii angajați și-au adus toată familia în instituție

- Advertisement -

BUGETARI… Atât de bine e să muncești la stat încât unii angajați și-au adus toată familia să lucreze cu ei. Nu e o presupunere rău intenționată, ci o constatare dacă ne uităm peste declarațiile de avere ale angajaților Primăriei Vaslui. De-a lungul timpului, mulți dintre și-au adus soții sau soțiile, copiii, nurorile și frații să muncească alături de ei. Directorul economic Eugen Boț, spre exemplu, este coleg cu soția sa. Secretara viceprimarului Cătălin Mîndru lucrează în aceeași instituție cu soțul său. Un caz, însă, mai special îi depășește pe cei amintiți: doi angajați, soț și soție, și-au adus atât fiul, cât și nora să lucreze cu ei. Este vorba despre familia State, foarte bine poziționată financiar, dacă ne gândim că fiul și nora au cumpărat, în ultimii trei ani, trei apartamente. Nici averile celorlalți angajați nu sunt de neglijat: Dorin Bălănescu, șeful Direcției Gospodărire Urbană, are un apartament în Vaslui, o casă în Iași și un depozit bancar ce însumează aproximativ 191.000 lei; Cătălin Amăriuței are un apartament în Vaslui, dar și 6,6 hectare de teren, cinci dintre ele fiind primite ca donație, iar 1,5 hectare prin reconstituirea dreptului la proprietate.

Vom începe într-o ordine, poate, puțin nefirească, cu declarațiile de avere ale familiei State, simpli angajați. State Gabriela și State Petru lucrează de mulți ani în cadrul Primăriei Vaslui, ea la Direcția de Asistență Socială, iar el la Direcția de Gospodărie Urbană. Pentru că e bine să muncești la stat, cei doi și-au adus și fiul, dar și nora să lucreze în primărie. Astfel, de doi ani de zile, fiul lor, State Dragoș Petru a lăsat activitatea în privat (n.r. la două firme), pentru a lucra la Serviciul de Finanțe Publice Locale, iar, de anul trecut, soția sa, State Andreea, i-a devenit colegă în aceeași instituție. Aceasta a fost transferată de la Primăria comunei Muntenii de Jos, direct pe salarizare maximă, la cel mai bănos serviciu din primărie: Management Proiecte. Familia lărgită deține mai multe apartamente și terenuri atât în județ, cât și în vecinătatea acestuia. Părinții, Gabriela și Petru, au împreună o casă în oraș, 4.416 mp pământ în Vaslui, 1,5 ha agricol în Vaslui și încă 3 ha teren agricol primit moștenire. De asemenea, au două depozite bancare, unul în valoare de 19000 lei, iar celălalt – 5.343 euro. Fiul și nora, Dragoș Petru și Andreea, au patru apartamente, unul cumpărat în 2011, două în 2020, iar ultimul, achiziționat în 2022. De asemenea, au un autoturism marca BMW din 2015 și o motocicletă, dar și un credit de doar 18.210 lei, scadent în anul 2025.

Directorul economic al Primăriei Vaslui ține cursuri de consultanță fiscală

Eugen și Gina Boț lucrează, de ani buni, la Primăria Vaslui. El este director executiv, iar ea, consilier. Cei doi dețin împreună un apartament de 82 mp în municipiul Vaslui, o casă în comuna Muntenii de Jos și un teren intravilan de 1.233 mp în aceeași comună, ultimele două primite ca moștenire. Au două mașini: un Volksagen Passat 2014 și un Ford Focus 2016. Cei doi au însă și mai multe credite, în valoare de circa 270.000 lei, scadente în ani diferiți – 2025, 2027, 2039 și 2043. Potrivit ultimei declarații de avere, publicată în luna iunie 2023, venitul anual al directorului Eugen Boț se ridică la 110.048 lei, cărora li se mai adaugă 136.580 lei – venituri din consultanță fiscală (cursuri) și 1936 – venituri obținute ca urmare a participării sale în comisiile de examinare. Un alt cuplu care lucrează în aceeași instituție este format din Ștefan și Elena Dudău, secretara viceprimarului Cătălin Mîndru. Cei doi dețin o casă în Muntenii de Jos și un teren intravilan de 600 mp. Acestora li se mai adaugă un teren agricol de 9.000 mp, deținute de Ștefan Dudău împreună cu câteva cunoștințe, dar și un credit în valoare de 269.484 lei, scadent în anul 2049. Conform declarației de avere, acesta a încasat de la Primăria Vaslui 61.090 lei. În declarația de avere nu apar însă veniturile obținute de acesta la evenimentele care participă împreună cu echipa Deejay Trei – Sonorizări Vaslui.

Secretarul general al municipiului Vaslui are apartament în Botoșani, primit moștenire

Oana Dumitriu este directorul Direcției de Asistență Socială (DAS) și căsătorită cu Dacian Dumitriu, foștul șef al Serviciului de Evidență a Populației Vaslui, în prezent juristul Colegiului Medicilor Vaslui. Împreună, cei doi dețin doar un apartament în Vaslui; soțul șefei mai are, însă, un apartament și două terenuri, unul agricol și altul intravilan, primite ca moștenire. Conturile celor doi nu sunt goale, însă nici doldora de bani, acestea însumând, la data completării declarației de avere (16 mai 2023) aproximativ 21.000 lei. Marilena Ciudin este consilier superior la Primăria Vaslui, sau altfel spus – cea care dă autorizațiile. Împreună cu soțul său, pensionar – cadru militar în retragere, deține o casă și un apartament în Vaslui, precum și trei terenuri, unul agricol, iar celelalte două – intravilane (unul dintre ele are o suprafață de doar 11 mp). Aceștia mai au o mașină Volvo din 2006, o remorcă Temared și un depozit bancar de 35.000 lei. În ultimul an fiscal, aceasta a obținut de la Primăria Vaslui un venit de 64141 lei. Eduard Lăcătușu este secretarul municipiului Vaslui. Împreună cu soția sa, medic de familie în Vaslui, are un teren de 562 mp în Vaslui, o casă de 88 mp și un apartament în Botoșani, primit moștenire în 2016. Nu au depozite în bănci, în schimb au un credit luat în 2008, în valoare de 55.962 franci elvețieni, scadent în anul 2038. Venitul anual încasat, potrivit ultimei declarații de avere, a fost de 110.359 lei.

Șeful Direcției Gospodărire Urbană are terenuri la Cârja, inclusiv un luciu de apă

Mariana Șălaru este șefa Serviciului Resurse Umane din cadrul Primăriei Vaslui. Este soția fostului șef al Poliției Economice, Aurel Șălaru. Cei doi soți au adunat, de-a lungul timpului, o avere frumușică: un teren intravilan de 2.000 mp în Vaslui, o casă de 170 mp și încă o clădire din “alte categorii de bunuri imobile”. Au, de asemenea, un autoturism Chevrolet din 2010 și un credit de 100.000 lei, scadent în anul 2026. Venitul anual încasat de acesta a fost, conform declarației sale de avere, de 89.503 lei, sumă căreia i s-au adăugat 4.706 lei – ca urmare a participării în comisiile de concurs și 4528 lei, ca urmare a activității prestate pe recensământ. Dorin Bălănescu este șeful Direcției Gospodărire Urbană din cadrul Primăriei Vaslui. Acesta este căsătorit cu unul dintre cei mai buni medici din județ – Otilia Bălănescu și împreună au un apartament în Vaslui și o casă în Miroslava (Iași). Dorin Bălănescu deține, alături de fratele său, și câteva terenuri primite moștenire de la părinți: 0,33 ha luciu de apă în Cârja, 0,63 ha teren agricol în aceeași localitate, 4,15 ha teren agricol și 0,10 ha intravilan în Bacău. Soții Bălănescu au două mașini – un Renault din 2004 și un Ford din 2016, două depozite bancare care însumează aproximativ 191.000 lei, dar și un credit bancar de 10.000 lei, scadent în 2025. Dorin Bălănescu a avut, conform declarației sale de avere, un salariu anual de 100.070 lei. Cătălin Amăriuței este șeful Serviciului de Cadastru & Cadastru. Acesta deține alături de soția sa, inspector superior la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială, un apartament în Vaslui. Conform declarației sale de avere, în 1996 a primit două donații importante: un teren agricol de 2,5 ha și un teren intravilan de 2,60 ha în Rebricea, iar în 1997 a mai primit 1,50 ha prin reconstituirea dreptului de proprietate. De asemenea, cei doi soți Amăriuței mai au două mașini – un Volkswagen Golg 2007 și un Renault Arkana 2021, cumpărată în leasing, dar și un credit de 193.800 lei, scadent în anul 2037. De la Primăria Vaslui a încasat un salariu anual de 96.128 lei.

Averile primarului și viceprimarilor: terenuri, case și mașini

ALEȘII LOCALI… Despre averile primarului și ale viceprimarilor, Vremea Nouă a mai scris, însă le vom reaminti, astfel încât vasluienii să aibă o imagine completă a situației prezentate. Primarul Vasile Pavăl și soția sa, Doinița, fostă angajată a Prefecturii Vaslui, au strâns o avere considerabilă: un apartament în Vaslui, o casă în Muntenii de Jos și mai multe terenuri: două în intravilanul comunei Muntenii de Jos, în suprafață totală de 2506 mp, și un teren agricol de 6800 mp, primit moștenire în localitatea Cristești din județul Iași. Edilul deține un autoturism Skoda fabricat în 2015 și o Toyota Corola fabricată în 2021. De asemenea, are un depozit de 144.254 lei, dar și 23.068 lei în contul curent. Indemnizația anuală a fost, potrivit declarației de avere, de 164268 lei, bani la care se adaugă 7000 lei – venituri din chirie și 77140 – lei venituri din pensie. Nu doar primarul Vasile Pavăl se poate lăuda cu un salariu de invidiat, ci și viceprimarii lui. Cătălin Mândru și Lucian Braniște au avut o indemnizație anuală de 146.016 lei fiecare. Parcurgând declarația de avere a liberalului Lucian Braniște, completată în data de 3 mai 2023, se constată că postul de viceprimar i-a priit. În anul în care a preluat funcția din conducerea primăriei, Braniște a achiziționat două terenuri agricole în municipiul Vaslui, în suprafață totală de 4400 mp. Acesta mai deține un teren de 909 mp în intravilanul municipiului reședință de județ, pe care l-a primit donație în 2017. În 2020, viceprimarul Braniște a început să-și construiască o casă de locuit în municipiul Vaslui și tot în acel an a intrat în posesia unui apartament, tot în Vaslui, pe care îl deține în cotă de 50%. Și în ceea ce privește parcul auto s-au constatat unele îmbunătățiri, în sensul că liberalul și-a achiziționat de curând un BMW Seria 5 fabricat în 2019, mai având un alt autoturism, tot marca BMW, fabricat în 2008. La capitolul datorii, Lucian Braniște a trecut trei credite, unul în valoare de 29.000 de euro contractat în 2006 și scadent în 2031; al doilea, în valoare de 36.000 lei, contractat în 2022 și scadent în 2027, iar al treilea, în valoare de 115.000 lei, contractat tot anul trecut și scadent în 2027. Anul 2020 s-a dovedit a fi unul bun și pentru celălalt viceprimar al municipiului Vaslui, Cătălin Mândru. Împreună cu soția, acesta a intrat în posesia unui teren de 2000 mp în intravilanul localității Corbu și a altui teren agricol, de 2 ha, în aceeași localitate. Familia viceprimarului Mândru mai deține două apartamente în municipiul Vaslui, precum și un autoturism Volkswagen Jetta fabricat în 2011. Pe lângă salariul de la primărie, Cătălin Mândru a mai obținut 714 lei de la școala unde a fost învățător înainte să preia funcția de viceprimar.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

41 COMENTARII

  1. Stimate ziarist(director de ziar sau patron cum te vei numi) spune cine a comandat acest articol daca ai curaj: cumva este acelasi Ticu Bahnariu care se ascunde mereu si reuseste de fiecare data cu ajutorul vostru!
    Toate bombele asa ziz de presa sau mai bine zis cind se dorea distrugerea muncii cinstite a unui om intr- o functie anume care il deranja pe acest legionar din Husi , acest neghiob incult de Bahnariu se folosea de presa fiind co- patron, co- actionar sau etc. Inducind in eroare populatia orasului Vaslui pe care nu o sufera si nu o iarta pentru ca nu a fost votat cindva la obtinerea mandatului de Primar.
    Pacat pentru orasul Vaslui ca gazduieste un astfel de legionar!
    Pentru conformitate verificati pe unde a lucrat acest individ si ce comportament a avut .
    Pacat ca a fost acceptat in anturajul orasului si nu l au exclus.

  2. Elita forjei proletare….. rupți în gura cins vad sarmale…..mirlanii dau cu zaru.. . Ca nu ii prea ajuta cartea…. seraliștii lui Ceaușescu…. varianta miorița…. cu e zurgălăi….

  3. Nu este o noutate așa este în toată țara în primării nu găsești decât neamuri nu contează cât de competent ești și din partea cui ești ca să ocupi acel post, un loc de muncă cald și bine plătit de asta merge bine în țara noastră.

  4. Dar de prostanacul de Balanescu nimic? Este cel mai “competent” om al primariei, peste tot numai el. Agitatul pulii, face “valuri” peste tot, incurca lucrurile, strica bunul mers al lucrurilor. Scarnavie mica…ai grija cum iti faci veacul, habar nu ai ce ti se pregateste pentru abuzurile in serviciu pe care le faci. Ai mare grija sa nu te gaseasca pensia pe la bulău!!!

  5. Daca tot sau marit salariile doar la angajatii primariei sunt prosti daca mai muncesc cei de la Goscom, Aquavas, Trabsurb, Politia Locala, Directie de Piete si Directia asistentei sociale. Pai cum vine asta ? Să se mareasca salariile la toti cei care sunt angajatii Consiliului Local Vaslui. Se aude domnilor consilieri locali? Poate in luna martie nu veniti cu mariri de salarii si la prostii din societati si directiile Consiliului Local. Sa nu uitati nici pe cei de la Locativa si nici pe cei de la Clubul Sportiv.

  6. Ceo fi zis primarul Pavel dac tot nu candideaza la alt amandat si vine altu sa isi rupa gitul cu bugetul si salariile mari k daca vine primar AUR si trebuie sa le scada angajatii primariei sa l urasca si sa nu munceasca.
    In 2010 cind Boc a taiat salariile cu 25% primarul Pavel a taiat salariile angajatilor cu 40% ca acetia sa urasca PDL iar la alegeri sa cistige tot PSD.
    Acu face la fel. A marit cu nesimtire salariile doar ca cei care vor candida la primar sa se lege de salariile mari ale angajatilor din primarie iar acestia sa nu-i voteze si sa voteze tot pe Pavel

  7. Nesimtitul de Vasile Paval conform declaratiei de avere are 140 milioane lei din salaru de si 65 milioane lei din pensie deci in total are pe luna
    205 milioane lei adica peste 4000 de euro. Dupa marirea salarului de la inceputul lunii va avea 270 milioane lei + 65 milionane lei pensie.
    Ba esti nebun. Are cel mai mare salar dintre toti bugetarii din judetul Vaslui. Cum este posibil asa ceva domn Prefect si domn Presedinte de CJ ?
    Voi de ce nu aveti asa mari salarii ca urmare a celor 80.000 de moldoveni care sunt doar pe hirtie in oras care are acum 150.000 de locuitori.
    Bai nesimtitilor din Primaria Vaslui. Cum sa aveti salarii mai mari cai cei din Primaria Brasov si Galati care sunt orase cu peste 300.000 de locuitori ?

    • Nu le este rușine oare ?!? Cât tupeu jegos pot avea ?!?! Unde este legea interzicerii cumulului pensiei de la stat cu salariul tot de la stat?!?! Este plin sistemul bugetar de cumularzi nesimțiți în timp ce tinerii pleacă peste hotare.

  8. De unde au bani să le dea la ăștia, daca judetul , nu orașul, nu are o economie cat de cat, mai rasarita!?? De unde fura ăștia, că să aibă ditai salariile?!!!
    La privat, nu beneficiezi de concediu, 8 ore de munca, vouchere, de nimic, ești sclav. Ăștia, sunt numai în lux, numai salarii de lux, cum sa te pui cu ei. La un amarat de șomer, după 15 ani de muncă, iau dat 9 mil, iar jegosii ăștia, nu i mai satura dracu😡 le doresc numai boli și drame in familie, cat mai multi la Eternitatea😡😡😡

  9. Nu ii suportăm pe aceste infecții, dar ce facem noi cei din privat care muncim peste 300 de ore lunar pe 3 000 de lei brut pe luna?!?! Stam cu mâinile în sân și ne uitam?!? Da oare nu asa ar fi corect sa muncim toți 8 ore pe zi de luni pana vineri, pe salarii decente cu vacante ,libere legale tot felul de punți, vauchere de vacanta, prime la sărbători ?!?!

  10. Nu ii țineți de rău că într-adevăr se câștigă bani la primăria Vaslui cat de curând am făcut un dosar de incluziune fiind persoana singura cu 4 copiii locuiesc cu că nu am unde mă duce nu am părinți în viața să mă ajute casa n-am teren n-am și cum menționăm mai sus pt incluziune mai scos la lucru in folosul comunității ne ținând cont că am copii de cinci ani și nu am cu cine să-l las din toți copii mei am o singura fata care are voce și cântă reprezentând Moldova noastră ba mai mult Vasluiul iar în preajma sărbătorilor timp de o luna a tot dat festivități primari multumindule copiilor printr-un colac și o bomboana de aia au ei bani că au și prosti in spate care le muncesc pt aproape nimicul care ni-l oferă .trăiască Primarul Vasluiul

    • Am fost chemata la primărie fiind mai mult rugata să renunț la dosarul de incluziune când liam precizat că nu am cum ieși la ore de lucrcru.am tot ce dețin în viața că avere sunt4copii lupt săi țin în școli sa nu ajungă bagabonți .hoți sau boschetari cer drepturi de la stat nu se ia în calcul cred că doar prin prin vreo emisiune prezentandule situația mă va putea susține cineva .Și de aici poate să tragă concluzia că fug români din tara lor

  11. Desigur. Înțeleg că uneori există o nevoie de transparență în ceea ce privește averile unor persoane, mai ales în cazul funcționarilor publici sau al celor care ocupă poziții de putere, pentru a evita orice suspiciuni de corupție sau conflict de interese. Cu toate acestea, este important ca aceste informații să fie prezentate în mod echilibrat și respectuos, fără a aduce jigniri sau presupuneri nefondate despre persoanele în cauză. De asemenea, este esențial să se țină cont de contextul în care aceste averi au fost dobândite, fie prin moștenire, economii sau alte mijloace legale. Astfel, jurnaliștii ar trebui să aibă grijă să nu generalizeze și să evite să arunce cu noroi în oameni fără motive întemeiate.

    • Dacă ești acoperit cu acte și ai ocupat funcții amăgind populația care tot tu ai lăsat-o în pragul sărăciei. Nu înseamnă că este etic și moral. Știu caz în Huși la care a fost schimbată regula examenului de ocupare a unei poziții în primărie să intre soția analfabetă funcțională fără nici o facultate s-au colegiu în palmares,muierea unui papagal . Ce vorbești tu acolo ? Dacă pentru un post minuscul sa folosit soțul de influență, păi este de ajuns să fie toată instituția pătată. De asta mă uit cu scârbă la voi ,functionarii lui pește. Cinste ,profesorilor, polițiștilor, educatorilor, ambulantierilor, doctorilor , asistenților, pompierilor, jandarmilor, etc . oameni de bună credință care vor să iasă din mocirlă pe care a-ți adus-o și ați promovat-o in județul Vaslui. Așa că :Fuck off .

  12. Spuneti si despre beizadelele Primarului…Prin ce functii sunt copii lui si toate neamurile…Hai nu va opriti aici……..ZIcetine si despre incredintarile directe de contracte de la primaria Vaslui catre aceleasi firme de casa…Haideti domle……

  13. Nenicilor din presa de investigații….ăștia sunt copii de mingi pe lângă alți bugetari vasluieni….săpați prin declarațiile de avere a Polițiștilor locali că rămâneți interziși,acolo averi adunate .

  14. Mai căutați…Familia Dudau, ocupa un apartament ANL se bucura de condiții preferențiale deși în Vaslui sunt familii cu copii care așteaptă de ani o căsuță ANL

  15. Capusele au invadat institutiile statului. Va recomand sa va uitati la filmul „Parazit” din 2019, majoritatea functionarilor nostri s-ar regasi cu usurinta in acel film.
    Ce stres, ce evaluari anuale?! Job-ul lor e asigurat, in liniste si pace, pana la iesirea la pensie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.