Extern

Blocaj la Bruxelles. Viktor Orban se opune în continuare sprijinului financiar de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina

Liderii Uniunii Europene reuniţi la Consiliul European de la Bruxelles nu au reuşit joi să-l convingă pe premierul ungar Viktor Orban să renunţe la blocarea acordării împrumutului de 90 de miliarde de euro destinat Ucrainei, potrivit unor surse europene.

Împrumutul fusese convenit încă din luna decembrie, însă Budapesta a amânat până acum implementarea deciziei, invocând o dispută legată de tranzitul petrolului rusesc prin conducta Drujba.

Viktor Orban, cunoscut pentru relaţiile sale mai apropiate cu Moscova, a reiterat joi că nu va susţine acordul până când fluxul de petrol nu va fi reluat, conform Reuters.

Situaţia a generat tensiuni între statele membre, în condiţiile în care lipsa finanţării ar putea lăsa Kievul fără resurse în doar câteva săptămâni. Tranzitul petrolului a fost întrerupt la finalul lunii ianuarie, după un atac asupra conductei Drujba, infrastructură care traversează Ucraina şi alimentează Ungaria şi Slovacia.

În timp ce autorităţile ucrainene susţin că reparaţiile vor dura, Budapesta acuză Kievul că foloseşte această situaţie pentru a influenţa campania electorală din Ungaria, înaintea alegerilor legislative programate pe 12 aprilie…https://adevarul.ro/stiri-externe/europa/blocaj-la-bruxelles-viktor-orban-se-opune-in-2516509.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button