Ninsoarea de ieri nu a blocat niciun drum judeţean. Reprezentanţii Direcţiei Judeţene de Administrare a Drumurilor şi Podurilor (DJADP) au cerut însă şoferilor prudenţă, pentru că există riscul formării poleiului. „Am avut o situaţie mai dificilă în acest sens la Voineşti, unde maşinile efectiv nu puteau urca din cauza gheţii. Situaţia a fost rezolvată, dar nu excludem alte situaţii similare“, a declarat Daniel Minciună, directorul DJADP. Luni noaptea, un tir a derapat în zona Mogoşeşti – Iaşi, tot din cauza poleiului. Drumarii s-au aflat ieri într-o situaţie penibilă, ei neavând practic dreptul să intervină. Astfel, contractul dintre DJADP şi consorţiul format din Eky-Sam Târgu Frumos, Enviro Construct şi Ted Construct a expirat pe 15 martie. Totodată, judeţul Iaşi nu s-a aflat sub cod galben de intemperii, ca urmare nu a putut fi încheiat un contract adiţional în regim de urgenţă pentru a se putea dispune scoaterea utilajelor pe trasee. Situaţia a fost rezolvată abia după-amiază, după o întrunire a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. „A fost purtată o corespondenţă cu Bucureştiul în această problemă şi până la urmă s-a hotărât că putem încheia un contract punctual, pe două zile. La ora 16,49 am scos utilajele pe drumuri“, a spus Minciună.
Şi străzile municipiului au fost din nou acoperite de zăpadă. Drumarii au acţionat încă de luni noaptea pentru a evita incidentele în trafic. Până dimineaţă, s-au împrăştiat peste 260 de tone de sare şi s-a intervenit cu 13 utilaje. Din cauza ninsorii care a căzut fără oprire, echipele de la Citadin au acţionat în tot oraşul şi ieri cu 200 de tone de sare, 360 de tone de material antiderapant. Momente de panică au trăit călătorii care se aflau ieri într-un tramvai de pe traseul 7. Acesta a deraiat ieri în jurul orei 16, în Târgu Cucu, din cauza şinelor pline de zăpadă.
(Alex Zănoagă, Gabrila TOMA)
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.