Local

Bicicliștii și trotinetiștii, luați la ochi de polițiștii de la Rutieră

ACȚIUNE… Zilele trecute, polițiștii din cadrul IPJ Vaslui au derulat acțiuni privind combaterea și prevenirea abaterilor săvârșite de conducătorii de trotinete electrice și de bicicliști, atât în mediul urban cât și în cel rural. În urma filtrelor rutiere instituite, cei peste 25 de polițiști participanți au verificat peste 115 de mopede, trotinete electrice sau biciclete și legitimate peste 140 de persoane. În plus, 50 de persoane au fost testate alcoolscopic și pentru depistarea consumului de alcool sau a posibilei prezențe a substanțelor psihoactive. În urma verificărilor au fost depistate 4 persoane aflate sub influența alcoolului. Pentru alte 15 persoane care puneau în pericol siguranța circulației rutiere, a fost dispusă măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, iar în 11 cazuri au fost reținute certificatele de înmatriculare. De asemenea, a fost constatată și săvârșirea a 4 infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice. Bicicliștilor și conducătorilor de trotinete electrice le-au fost aplicate 23 de sancțiuni contravenționale (6 în mediul urban și 17 în mediul rural). De reținut este și faptul că în primele 6 luni ale anului 2026, 10 persoane au decedat și 8 au fost rănite grav în urma accidentelor în care au fost implicați pietoni, bicicliști, accidente produse din cauza vitezei.

3 comentarii

  1. Soferii i-au terminat. De atatea amenzi merg aia. cu autobuzul. Au trecut la astia cu bicicletele. Cand ii termina si pe astia, trec la pietoni si apoi se amendeaza intre ei. Daca e plan si foame la buget !

  2. Pe părinții copiilor care se joaca in stradă, când îi luați la întrebări?A se vedea zona turnuri/Buium.

  3. Să înțeleg ca a fost o campanie de informare și conștientizare/prevenire a pericolelor în rândul bicicliștilor sau campanie de sancționare?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button