
Cartierul Sud din Focşani, construit pentru poporul muncitoresc în anii comunismului, aici fiind zona care concentra cea mai mare parte a oamenilor activi şi aproape întreaga platformă industrială a oraşului, ar fi trebuit să fie azi o oază de verdeaţă după derularea unui proiect cu fonduri europene finalizat în anul 2016. Finanţat prin Programul Operaţional Regional, proiectul a vizat, printre altele, reabilitarea şi extindere de spaţii verzi pe o arie de 1.200 hectare, lucrări care au costat la vremea respectivă aproximativ 8 milioane de lei. Pentru administraţia locală a fost o ocazie numai bună de a scăpa de beciurile ilegale construite de locatarii de la blocuri, în special cei de la parter, care şi-au construit de-a lungul timpului o adevărată reţea de buncăre în care să-şi ţină murăturile şi alte acareturi.
Citeste mai mult: adev.ro/r7dj3m