Bătaie într-un liceu din Huși, agresorul a fost reținut de polițiști

Potrivit polițiștilor Biroului de Ordine Publică Huși, fapta s-ar fi petrecut săptămâna trecută, în data de 28 ianuarie, când ambii elevi erau la ore. “În urma cercetărilor efectuate, polițiștii din Huși au stabilit că, la data de 28 ianuarie 2026, în jurul orei 13.30, în timp ce se afla pe holul unei unități de învățământ, pe fondul unei stări conflictuale anterioare, tânărul cercetat ar fi agresat fizic o altă tânără, în vârstă de 18 ani, lovind-o cu pumnii și palmele în zona capului. Cei doi frecventează cursurile aceleiași unități de învățământ. Persoana vătămată nu a suferit vătămări care să necesite îngrijiri medicale. La data de 1 februarie 2026, ca urmare a administrării probatoriului, polițiștii Biroului de Ordine Publică Huși au luat față de tânărul cercetat măsura reținerii, pentru 24 de ore. Luni, 2 februarie 2026, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși, pentru dispunerea unei măsuri preventive. Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși, în vederea stabilirii și probării activității infracționale a persoanei cercetate”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.
De ce nu scrieți despre profesorul Pînzaru de la Miclești care a bătut niște copii și a fost suspendat? A fost și directorul dinainte, o rușine!!!!
Tatal agresorului sunt convins ca a votat CG sau GS.