Bătaie generală într-o comună din Satu Mare, cu pumni, picioare, bâte și cuțite. Totul ar fi pornit, scrie Presa SM, de la un copil care ar fi mers sa ia apă de la o cișmea stradală. Băiatul ar fi fost apostrofat și lovit de un localnic, iar de aici conflictul a degenerat. Șapte bărbați au fost implicați în scandal, dintre care doi au ajuns la Urgențe. În total, 4 persoane au fost reținute de polițiști pentru 24 de ore. Incidentul a avut loc marți, în jurul orei 12:30, în comuna Socond, județul Satu Mare. Martorii spun că un copil s-ar fi dus să ia apă de la o cișmea stradală. Un localnic l-ar fi certat și l-ar fi lovit pe cel mic, iar în apărarea lui a sărit tatăl copilului. După un schimb de replici între cei doi adulți, agresorul și-ar fi chemat mai mulți amici în ajutor și au năvălit în casă, peste familia copilului.