spot_img
spot_img
0.4 C
Vaslui
26-nov.-2024
spot_img
spot_img

Bârladul, invadat de droguri Doi elevi s-au drogat și au căzut, inconștienți, pe stradă. Părinții acuză că stupefiantele se vând la poarta școlilor

- Advertisement -

PERICOL… Doi liceeni, ambii în vârstă de 16 ani, din municipiul Bârlad, au ajuns marți, 24 septembrie, în stare gravă la spitalul „Elena Beldiman”, după ce, în urma consumului unor substanțe psihoactive, aceștia s-au prăbușit în plină stradă, sub ochii speriați ai trecătorilor. Oamenii care au văzut cum minorii au căzut unul după altul, fără ca nimeni să le fi făcut ceva, au sunat repede la 112, mai ales că unul dintre ei se lovise puternic la nivelul capului. Medicii spitalului din Bârlad, în urma evaluării, au constatat că ambii prezentau simptomele specifice consumului de substanțe psihoactive. Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizate și Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Vaslui au preluat cazul și au deschis o anchetă în acest sens. Este important de aflat de la cine au procurat cei doi elevi substanțele interzise și, mergând pe fir, poate vor fi dibuiți adevărații traficanți de droguri din zonă, cer părinții. Locuitorii din Bârlad spun că fenomenul consumului de droguri a luat amploare în oraș, mai ales în rândul adolescenților.

Apelul la 112 a fost făcut de trecătorii care au văzut cum, într-o stație de autobuz din oraș, doi adolescenți cad pur și simplu din picioare, fără a schița vreun gest de a evita impactul brutal cu asfaltul. A fost chemată Ambulanța, mai ales că unul dintre minori se lovise la nivelul feței și al capului. Ambii au fost transportați la spitalul „Elena Beldiman” din Bârlad. Din primele evaluări, medicii au constatat că sunt toate simptomele pentru consumul de substanțe psihoactive. Urmează să fie stabilite și rezultatele exacte ale probelor bilogice, însă medicii bârlădeni, care se confruntă în ultima perioadă cu un număr tot mai mare de asemenea cazuri, știu să stabilească, fără niciun dubiu, când este vorba despre consumatori de droguri. „Ambii pacienți au vârsta de 16 ani, sunt elevi. Se confirmă intoxicația voluntară cu substanțe psihoactive. Unul dintre pacienți a fost deja externat. Al doilea pacient prezenta o fractură de maxilar și o plagă mentonieră și s-a decis trimiterea la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, la secția de chirurgie maxilo-facială”, au transmis reprezentanții spitalului „Elena Beldiman” din Bârlad.

Părinții, revoltați, le cer polițiștilor și procurorilor să iasă în stradă și să dea de urma celor care vând droguri elevilor

Cazul reprezintă un nou semnal de alarmă în privința consumului de droguri în rândul adolescenților din județul Vaslui, dar și a faptului că fenomenul pare complet scăpat de sub control. Reacțiile părinților sunt vehemente, aceștia, inclusiv în spațiul public, cerând polițiștilor, procurorilor, să ia măsuri și să protejeze adolescenții, care au ajuns să fie ademeniți cu droguri în zonele unităților de învățământ. Acest caz a fost preluat de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizate și Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Vaslui, care au deschis o anchetă, pentru a-i identifica pe cei care furnizează elevilor droguri. „Dosarul este instrumentat de colegii de la DIICOT și cercedtările sunt în curs. În ceea ce privește acțiunile IPJ Vaslui, față de consumul de droguri în rândul adolescenților, vă putem spune că polițiștii, precum și colegii din cadrul Centrului Antidrog Vaslui, au acțiuni constante în școli pentru prevenirea consumului de substanțe interzise, pentru consilierea elevilor și pentru ca ei să conștientizeze acest pericol imens care le poate distruge viața, și anume consumul de substanțe interzise. Cooperăm cu profesorii, cu directorii de unități de învățământ și facem acțiuni frecvente pentru ca elevii să fie în siguranță. Avem însă nevoie și de sprijinul și implicarea familiilor, care trebuie să fie aproape de copiii lor și să îi îndrume corespunzător, la această vârstă în care pot fi foarte ușor influențați negativ de către anturaj sau de persoane rău-intenționate”, au transmis reprezentanții IPJ Vaslui.

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

2 COMENTARII

  1. Dragi părinți, de ce dați bani copiilor dv. câd pleacă la școală? Dacă le-ați dat un sandwich și un pet de jumătate de litru de apă este destul! Generația mea și incă altele 3 au mers la scoală fără sandwich , iar după apă de băut mergeam in pauze la o vecina a școlii .Asta nu ne-a impiedicast să invățăm carte și să terminăm studiile universitare. Răsfățații dv. nu pot altfel? Iată unde ajung din vina exclusivă a dv.!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.