SPORT

Bârlădenii, învinși la limită la Iași

ÎNVINȘI… Rugby Club Bârlad a debutat cu stângul în noua ediție a Diviziei Naționale de Seniori, pierzând la Iași, scor 11-18 (5-10) cu CS Politehnica Iași. A fost un meci de luptă, decis de cele două eseuri ale ieșenilor.

Ediția 2026 a Diviziei Naționale de Seniori, cel de-al doilea eșalon din rugby-ul românesc reunește la start șapte echipe: RC Bârlad, CS Politehnica Iași, CSM Galați, RC Grivița București, CS Știința Petroșani, Sportul Studențesc și CSM Suceava. În prima rundă, trupa antrenată de Narcis Postolache a dat piept cu Politehnica Iași, în derby-ul Moldovei. A fost un meci extrem de echilibrat, în care defensivele și-au făcut treaba, marcându-se doar trei eseuri. Ieșenii au punctat prin două eseuri, două lovituri de penalitate și o transformare, în timp ce bârlădenii au avut un eseu și două lovituri de penalitate. Partida s-a disputat pe stadionul „Tepro” din Iași. Obiectivul RC Bârlad în ediția 2026 a Diviziei Naționale de Seniori este o clasare cât mai sus pe podiumul DNS. Etapa viitoare, pe 28 martie, Bârladul va juca, pe teren propriu, cu CSM Suceava.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button