
Nu a dat niciun semn de regret
Cristinel Gherasim a fost trimis în judecată în iunie 2023, la o lună după ce și-a ucis partenera de viață. După ce făcuse dragoste cu aceasta, probabil în urma unui conflict spontan, o bătuse cu o sălbăticie care i-a șocat până și pe anchetatori, ucigând-o. Pe parcursul procesului, bărbatul nu a dat niciun semn de regret și nici nu și-a recunoscut fapta, prezentând tot felul de explicații, una mai fantezistă ca alta. El a spus ba că femeia murise probabil din cauza vreunei boli, ba că aceasta se lovise în timpul nopții de mai multe ori de mobilă, ba că în casă ar fi intrat în timpul nopții o persoană necunoscută și ar fi bătut-o.
Pe parcursul primei faze a procesului, desfășurată în fața Tribunalului, Gherasim a fost ținut în arest preventiv. Pe durata judecării contestației împotriva primei sentințe, el a fost însă lăsat în libertate, sub control judiciar. Fusese diagnosticat cu o boală gravă, iar starea sa de sănătate se înrăutățise. În ianuarie, Curtea de Apel a confirmat condamnarea dispusă de Tribunal, iar Gherasim a fost încarcerat. El a rămas însă în penitenciar doar puțin mai mult de o săptămână. A făcut imediat o cerere de întrerupere a executării pedepsei…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/barbatul-care-si-a-ucis-cu-salbaticie-concubina-dupa-ce-a-facut-sex-cu-ea-a-fost-pus-in-libertate-golind-de-continut-institutia-intreruperii-executarii-pedepsei–1876588.html