Un tânăr de 33 de ani, din Iaşi, a ajuns la spital sâmbătă cu gâtul secţionat dintr-o parte în alta, de un cuţit. Agresiunea s-ar fi produs în faţa casei unde locuia tânărul împreună cu familia, de pe strada Crişan, aflată în spatele Mitropoliei. Potrivit poliţiştilor, tânărul tăiat s-ar fi certat cu o cunoştinţă la telefon, apoi aceasta ar fi venit la el şi a început bătaia. În urma altercaţiei, agresorul a fugit iar victima a ajuns la spital cu gâtul tăiat. „Pacientul a ajuns în Unitatea de Primire Urgenţe cu plagă înjunghiată laterocervicală stângă, supraclaviculară, în şoc hemoragic. S-a intervenit imediat chirurgical, bărbatul fiind dus direct în sala de operaţie. Deşi acum este stabil, starea să rămâne în continuare foarte gravă pentru că a pierdut mult sânge“, a declarat dr. Gabriel Perianu, medic primar de urgenţă. Poliţiştii au precizat că încă nu au stabilit împrejurările agresiunii, deoarece tânărul se află în stare critică la spital, iar soţia acestuia deocamdată nu a depus plângere. „Nu a fost deschis un dosar penal deoarece nu există nicio plângere. Poliţiştii au fost la spital dar nu au avut cu cine sta de vorbă deoarece victima fusese operată şi era în stare gravă. Cercetările continuă“, a precizat Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al Poliţiei. (Andrei Dîscă, Alexandra Corolea)
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.