Bărbat arestat după ce a agresat sexual două minore

Detaliile acestui caz au fost dezvăluite de reprezentanții IJP Vaslui, zilele trecute. “La data de 13 iunie 2024, Poliția Municipiului Vaslui a fost sesizată de către o femeie din comuna Laza, județul Vaslui, cu privire la faptul că, la data de 6 iunie, fiica sa de 15 ani și prietena sa, în vârstă de 16 ani, ar fi fost victimele unui abuz sexual. În sesizare a fost indicat și un prezumtiv autor, bărbat în vârstă de 35 de ani, din comuna Bălteni, județul Vaslui. În urma probatoriului administrat, la data de 17 iunie, bărbatul a fost reținut, pe o perioadă de 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor și tentativă la agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea dispunerii unei măsuri preventive”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui. La data de 18 iunie, bărbatul din Bălteni a fost dus în fața judecătorului de drepturi și libertăți, care a a dispus arestarea lui Dan A. pe o perioadă de 30 de zile.