spot_img
15.2 C
Vaslui
20-sept.-2024
spot_img

Băncile, obligate să calculeze ratele la creditele în valută la cursul BNR

- Advertisement -

Băncile ar putea fi obligate să calculeze ratele la creditele în valută la cursul BNR din ziua efectuării plăţii, dacă propunerile realizate de membrii Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor vor fi adoptate de plen.

Astfel, printre amendamentele menite să clarifice anumite aspecte de interpretare şi de conformitate cu Directiva europeană 2008/48/CEE votate de Comisia pentru industrii şi servicii se regăseşte şi prevederea care va obliga instituţiile de credit să calculeze ratele la cursul BNR.

”În situaţia în care plăţile aferente contractului se efectuează în monedă naţională prin conversia unor sume exprimate în contract în altă valută, creditorul va utiliza cursul de schimb stabilit de BNR”, se arată într-un comunicat remis de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.
De asemenea, deputaţii din Comisia pentru industrii şi servicii doresc ca băncile să nu mai poată ”percepe unui comision, tarif, speză bancară sau orice alt cost, în cazul în care consumatorul doreşte refinanţarea sau reeşalonarea/restructurarea creditului”.

Dacă propunerile făcute de o parte din deputaţi vor fi aprobate de plen, bancherii vor fi obligaţi să stabilească o sumă fixă pentru comisionul de analiză a dosarului de credit şi comisionul unic. Astfel, acestea nu vor mai putea fi calculate ca procent aplicat la sold.

  • ipotecar/imobiliar,
  • consum/nevoi personale
  • card/descoperire de cont.

Ce a mai decis Comisia pentru industrii şi servicii:

  • Pentru creditele cu dobândă variabilă aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentului act normativ, marja de dobândă va fi stabilită prin scăderea din valoarea dobânzii variabile, de la data încheierii contractului, a valorii indicelui de referinţă de la data încheierii contractului. În contractele de credit în care era prevăzută o anumită marjă, aceasta va fi înlocuită cu marja calculată conform prezentului paragraf;
  • Dobânda penalizatoare se aplica în procent fix la suma ce reprezintă credit restant, nivelul acesteia neputând fi majorat pe perioada de derulare a contractului şi nu poate depăşi dobânda percepută de stat persoanelor fizice pentru întârzieri la neachitarea obligaţiilor fiscale;
  • Se interzice introducerea în contractele de credit a clauzelor prin care:

►consumatorul declara ca respectivul contract a fost negociat;
►creditorul poate declara scadent anticipat creditul daca consumatorul nu şi-a indeplinit obligaţiile conform altor contracte de credit încheiate cu alţi creditori;

  • Dreptul consumatorului de a rambursa anticipat nu poate fi condiţionat de plata unei anumite sume minime sau de un anumit număr de rate;
  • Au fost majorate limitele minime ale amenzilor:

►de la 40.000 lei la 80.000 lei, in loc de 10.000 – 80.000 lei
►de la 50.000 lei la 100.000 lei, in loc de 20.000 – 100.000 lei.

evz.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.