Autovehicul furat din Cehia, descoperit la Albita (FOTO)

În Punctul de Trecere al Frontierei Albita – I.T.P.F. Iasi s-a prezentat pentru efectuarea formalitãtilor de control necesare trecerii frontierei, un bãrbat cu dublã cetãtenie, românã si moldoveneascã, în vârstã de 43 de ani, care conducea un autovehicul marca Mercedes Viano, înmatriculat în Grecia.
“Existând suspiciuni cu privire la situatia juridicã a autovehiculului, colegii nostri au efectuat verificãri suplimentare, ocazie cu care au constatat cã acesta figureazã în bazele de date ca fiind bun pentru folosirea ca probã în cadrul procedurilor penale, semnalare introdusã de autoritãtile din Cehia. Cu privire la aspectele constatate, bãrbatul a declarat cã a închiriat autovehiculul în cauzã de la o societate de profil din Grecia si cã nu are cunostintã despre faptul cã acesta este furat sau implicat în vreun litigiu. Politistii de frontierã efectueazã cercetãri în cauzã pentru sãvârsirea infractiunii de furt, iar autovehiculul în valoare de 40.000 de lei, a fost retinut în vederea continuãrii cercetãrilor”, a spus subcomisarul de politie Irina Miricã, purtãtor de cuvânt al S.T.P.F. Vaslui.
