Autoturism neînmatriculat, găsit la frontiera Albița

„La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la starea de înmatriculare a autoturismului în cauză, colegii noștri au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că acesta este radiat din circulație de autoritățile din Danemarca începând cu data de 21.11.2023 și că nu figurează în bazele de date ca fiind înmatriculat, pentru a putea circula pe drumurile publice din România. În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun”, a menționat comisarul de poliție Irina Mirică, purtătorul de cuvânt al S.T.P.F. Vaslui.