Austria s-a oferit din nou ca posibilă locaţie pentru găzduirea de negocieri de pace vizând încetarea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.
Cancelarul austriac Karl Nehammer a afirmat marţi că i-a transmis o invitaţie preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, în cursul unei convorbiri telefonice. El a făcut de asemenea referire la îndelungata tradiţie a ţării sale de facilitare a dialogului internaţional, a afirmat cancelarul, potrivit Agerpres.
În cursul convorbirii, Trump, care urmează să fie învestit pentru un al doilea mandat pe 20 ianuarie 2025, şi-a manifestat interesul faţă de impresiile sale privind întâlnirea sa personală cu preşedintele rus Vladimir Putin, a menţionat Nehammer.
Cancelarul austriac a efectuat o scurtă vizită la Moscova şi Kiev pentru a explora soluţii diplomatice, la câteva săptămâni după lansarea invaziei ample a Rusiei din Ucraina…https://adevarul.ro/stiri-externe/europa/austria-se-ofera-sa-fie-gazda-a-negocierilor-de-2404491.html