Aurora polară fotografiată pentru prima dată din zona Bârladului, odată cu perseidele – ploaia de stele căzătoare

Aurora polară a fost fotografiată de pe dealurile de la Bădeana, într-o acțiune ad-hoc a a membrilor Astroclubului „Perseus”

Coordonatorul Observatorului Astronomic din cadrul Muzeului „Vasile Pârvan” Bârlad a fotografiat, pe lângă „ploaia de stele căzătoare”, pentru prima oară spectaculosul fenomen cunoscut drept Aurora Boreală și adesea observat din țări precum Suedia, Finlanda sau Rusia. „În noaptea de 12/13 august am fost la observații astronomice împreună cu o parte dintre membrii Astroclubului „Perseus” Bârlad. Întâlnirea a avut loc în zona Rezervației Naturale Bădeana, județul Vaslui. Activitatea a fost foarte bună la perseide, plus bonus aurora polară spre orizontul nordic! Imaginea a fost realizată pe 13 august 2024, ora 0:12, expunere 25 secunde”, a precizat Dumitru Ciprian Vîntdevară. Coordonatorul Observatorului Astronomic din cadrul Muzeului „Vasile Pârvan” Bârlad a devenit cunoscut pentru popularizarea astronomiei în rândul amatorilor din localitate și nu numai. Dumitru Ciprian Vântdevară este bârlădean din 2009, de când a început să coordoneze Planetariul din cadrul Muzeului „Vasile Pârvan” Bârlad. În ianuarie 2020 a primit titlul de „Cetățean de Onoare al Bârladului” pentru realizările sale deosebite!