PREGÃTIRE… Mãnãstirea Moreni a gãzduit, în perioada 4-5 august, câteva ateliere de initiere în limba neogreacã. Acestea au fost sustinute de Vasile Dolis, absolvent al Departamentului de Teologie Socialã din cadrul Universitãtii „Kapodistria” din Atena si al Conservatorului din Lamia, precum si membru al Corului Bizantin Grec. În cadrul celor patru ateliere, desfãsurate pe parcursul celor douã zile, participantii au învãtat alfabetul limbii grecesti, reguli de pronuntie, formule generale de conversatie, articolul în limba greacã, precum si cântecul traditional „Έχε γεια Παναγιά”. Totodatã, participantii au dat rãspunsurile liturgice la slujbele mãnãstirii. Activitãtile fac parte din proiectul „Arhiereul Nectarie Frimu între muzica sacrã si muzica laicã”, derulat de arhidiaconul Cosmin Vlãdut Mironescu, coordonatorul Grupului psaltic „Sfânta Mare Mucenitã Chiriachi” al Catedralei Episcopale din Husi. Beneficiarii acestor activitãti au fost elevi de la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Gurã de Aur” din Husi, precum si elevi de la alte licee din judet si o parte dintre membrii Asociatiei „Tinerilor Ortodocsi din Bârlad”. „Multumim pãrintelui duhovnic Meletie Mercas, maicii starete Elisabeta, precum si întregii obsti a Mãnãstirii Moreni pentru gãzduire si grija pe care ne-au purtat-o în aceastã perioadã”, a mentionat arhidiaconul Cosmin Vlãdut Mironescu, coordonatorul Grupului psaltic „Sfânta Mare Mucenitã Chiriachi”.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
Greaca ar trebui interzisa in scoli atata timp cat aromanii nostri din Grecia nu au voie sa vorbeasca limba lor romaneasca in public , stiati asta ???