Ultima ora

Atacatorul din Toulouse a fost arestat, iar persoanele sechestrate au fost eliberate

Un bărbat care afirmă că are legături cu Al-Qaida a luat patru ostatici, miercuri, într-o bancă din Toulouse, în sud-vestul Franţei. Potrivit unor surse judiciare, citate de AFP, acesta a cerut venirea unităţii de elită a poliţiei.

UPDATE 18.15 – Autorul luării de ostatici de la Toulouse a fost arestat, iar persoanele care erau sechestrate au fost eliberate, relatează AFP. Conform unor surse din cadrul poliţiei, agresorul a fost rănit în cursul intervenţiei forţelor de ordine.

UPDATE 16.10 – O femeie, unul dintre cei patru ostatici reţinuţi într-o bancă din Toulouse, a fost eliberată, negocierile continuând pentru eliberarea celorlalte trei persoane sechestrate, relatează AFP. Bărbatul a intrat în sediul băncii către ora locală 11.00 (12.00, ora României). El s-a închis înăuntru cu cei patru ostatici, printre care se află şi directorul agenţiei bancare, a declarat o sursă din cadrul poliţiei.Potrivit aceloraşi surse, acesta a tras un foc de armă. Agenţia bancară se află în centrul oraşului Toulouse, nu departe de locul unde locuia tânărul membru al jihadului Mohamed Merah. Merah a provocat teroare, în martie, ucigând trei militari de origine magrebiană şi patru persoane de confesiune evreiască, între 11 şi 19 martie. El a ucis mai întâi un paraşutist, la Toulouse, pe 11 martie, după care a tras cu sânge rece asupra a trei paraşutişti, dintre care doi au murit, la Montauban, pe 15 martie, iar pe 19 martie a ucis trei copii şi un profesor evrei, la Toulouse, totodată rănind grav un adolescent în vârstă de 15 ani şi jumătate. Mohamed Merah, care afirma că are legături cu Al-Qaida, a fost împuşcat în cap de membri RAID, o unitate de elită a poliţiei franceze, pe 22 martie, în cursul asaltului asupra apartamentului în care se baricadase. Autorităţile au evacuat un liceu din apropierea băncii.

www.antena3.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button