spot_img
19.5 C
Vaslui
01-nov.-2024
spot_img

Atacată în salonul de manichiură

- Advertisement -

După ce un frizer din Galaţi a fost bătut în frizerie, o manichiuristă de 32 de ani din Galaţi a fost bătută, în timp ce era la salon, de un bărbat care avea un baston telescopic. Se pare că omul ar fi mai avut probleme cu legea.
„Ieri, când eram la locul de muncă, a venit un individ pe care nu îl cunoşteam foarte bine. În urma unor mesaje prin care s-a simţit jignit, mi-a spus, tot prin mesaje, că o să îmi facă o vizită la locul de muncă. Fără să spună nimic, a început să dea cu pumnii şi cu un baston telescopic. Nu, nu mi-a făcut avansuri, dar am fost jignită de nenumărate ori de el. Nu a fost clientul meu. În decursul anilor tot m-a jignit, nu am spus nimic, dar nu am mai putut şi i-am trimis eu câteva mesaje ieri dimineaţă, mi-a trimis şi el apoi, şi ultimul, mesajul de ameninţare că îmi va face o vizită la locul de muncă, ceea ce s-a şi întâmplat de fapt. Nici nu am realizat iniţial că a venit . Eram cu clienta pe scaun, eu m-am ridicat şi când să ies spre salon, atunci m-am trezit şi cu primul pumn. M-a lovit cu pumnul în faţă, am căzut, m-am ridicat, iar mi-a dat cu pumnul, iar am căzut apoi a început să dea cu bastonul în mine. Este un fost prieten al prietenului meu şi am înţeles că nu sunt singura care a păţit asta cu el. El are ceva cu toată lumea… S-au speriat clientele, au fugit… tot eu am apăsat şi butonul de panică. Nu a avut cine să intervină deoarece erau numai femei în salon atunci”, spunea Andreea, 32 de ani, manichiurista agresată.
Patroana salonului spune că atacul a panicat pe toată lumea. Clientele şi colegele au fost îngrozite şi au făcut atacuri de panică.
„S-au speriat foarte tare şi clientele şi celelalte fete. Chiar după ce el a plecat una se ţinea cu mâna de inimă, alta dădea ochii peste cap… erau terorizate. Am mai avut, din păcate, astfel de probleme la salon, am fost ameninţaţi cu pistolul, un frizer a fost bătut… e din ce în ce mai periculos, deşi avem firmă de pază care intervine… dar în astfel de cazuri totul se petrece într-o fracţiune de secundă”, a spus Mihaela Traiciuc, patroana salonul de înfrumuseţare unde a avut loc altercaţia.

sursa: http://www.monitoruldegalati.ro/evenimente/atacata-in-salonul-de-manichiura.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.