Atac la AJF

Sistemul ideal
Antrenorul celor de la Smart Negresti, Mihai Stoian vine cu o solutie în ceea ce priveste sistemul competitional al campionatului judetean. “Ar fi foarte bine din punct de vedere calitativ sã se formeze o serie onoare de opt echipe, care sã lupte pentru promovarea în Liga a III-a, dar si pentru a scãpa de retrogradare si mai multe serii de promotie zonale, formate pe criterii geografice, care sã lupte pentru promovare în seria onoare. Multe echipe s-ar înscrie, costurile ar fi mult mai mici si am avea si un campionat mai echilibrat, formatiile ar fi motivate sã joace pentru ceva nu doar din plãcere”, crede Mihai Stoian, antrenorul celor de la Smart Negresti.
Se gândeste sã retragã echipele
“Ar fi trebuit sã ne înscriem la faza zonalã a turneului “Gheorghe Ola”, însã nu ne ducem din cauza celor de la AJF, pentru cã ne solicitã foarte multi bani, legitimatii pentru copii de nouã-zece ani, desi acestia pot juca doar dacã sunt trecuti pe tabel. În realitate pe cei de la AJF nu-i intereseazã decât de bani. Am trei echipe, una de seniori si douã de juniori si nu-i exclus sã renuntãm si sã retragem echipele din campionat. Ce sã cred mai ales când mi se întâmplã numai mie. Este un complot la adresa mea. În ultimele partide mi-au trimis arbitri care au avut o atitudine totalã împotriva echipei mele”, a adãugat Mihai Stoian.
Vrea o schimbare
Dupã atâtia ani în care a asteptat ca lucrurile sã se schimbe în campionatul judetean, cel care se ocupã de Smart Negresti considerã cã în acest an a venit vremea schimbãrii la nivelul Asociatiei Judetene de Fotbal. “Dacã ar veni sã vadã cineva ce s-au fãcut cu banii de pe taxe, impozite si proiectele cu Consiliul Judetean si Directia pentru Sport, atunci s-ar afla multe lucruri. Nimeni stie nimic din ceea ce se întâmplã, este un mod dictatorial de a conduce AJF-ul. Consider cã dupã atâtia ani ar fi timpul pentru o schimbare. Nu stiu cine ar trebui sã conducã AJF-ul, însã important e sã fie o persoanã din fenomenul fotbalistic”, a mai spus Mihai Stoian.