Armanu știe unde s-a pierdut victoria cu CSM Constanța

Tehnicianul Vasluiului consideră că echipa sa nu a gestionat foarte bine finalul de meci, în condițiile în care s-a aflat în permanență la conducerea partidei. „Ne-am dorit mult victoria, dar finalul de joc nu l-am gestionat chiar bine. Am avut și 9-10 aruncări în bară, aproape toate mingile au sărit la ei. Asta nu ia nimic din munca jucătorilor noștri, s-au dăruit pe teren cât au putut. Nu mai înțeleg nimic din ce s-a întâmplat pe terenul de handbal. O să ne analizăm, să vedem unde am greșit. Îmi pare rău că am rămas doar cu un punct din această confruntare. Mulțumesc publicului care a fost la sală și ne-a susținut pe tot parcursul jocului. Rămânem în continuare în fruntea clasamentului și sperăm să trecem cu bine peste aceste situații. Privesc egalul ca o înfrângere, pentru că am fost tot timpul la conducerea jocului, iar finalul a făcut ca noi să rămânem doar cu un punct”, a declarat Gabriel Armanu. În clasament, CSM Vaslui se află pe locul 4, cu 17 puncte, la egalitate cu ocupanta locului 3, CSM București, dar cu un golaveraj inferior. În runda următoare, Vasluiul joacă, în deplasare, cu Politehnica Timișoara, sâmbătă, 7 martie.
La comision acolo e problema🤣
Invocă ghinionul,vremea,astrele 😂😂😂
Domnule Armanu știți de ce ați pierdut ? Ca nu a mai dat peste 10 goluri Hantaru și tu stai în el ca nu știi să faci o echipă din păcate , a și nu te au mai ajutat arbitri ca de alte dăți ! Bara face parte din joc în caz ca nu știai emeritule