Arde județul! Pompierii intervin pentru lichidarea a zeci de incendii de vegetație împânzite în 16 comune

La această oră, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” al Județului Vaslui acționează cu majoritatea forțelor și mijloacelor pentru limitarea și lichidarea mai multor incendii de vegetație uscată, lăstăriș, mărăciniș, lizieră și pădure în următoarele localități: Tutova (comuna Tutova), Codăești (comuna Codăești), Bolați (comuna Rebricea), Cepești (comuna Bogdănița), Dumeștii Noi (comuna Dumești), Cănțălărești (comuna Ștefan cel Mare), Râșești (comuna Drânceni), Miclești și Boțești (comuna Miclești), Podeni (comuna Vulturești), Cârja (oraș Murgeni), Lupești (comuna Mălușteni), Bârlad (pe strada Dimitrie Cantemir) și Mânjești (comuna Muntenii de Jos). Pentru limitarea și lichidarea acestor incendii intervin și serviciile voluntare pentru situații de urgență din 16 comune, pădurari, dar și alți cetățeni mobilizați de autoritățile locale. Cele mai complexe intervenții sunt în Miclesti, Podeni și Cănțălărești. Incendiul din zona Boțești-Miclești s-a extins la o pădure. Intervențiile sunt îngreunate de vântul care suflă cu putere și poartă scânteile pe distanțe mari.
Daca suni la garda de mediu iti spun ca vor verifica pana vin ei trece potopul
Dau foc merlele…