SPORT

Arbitrul Răzvan Negară a trecut prin testele CCA

PREGĂTIRE… Arbitrul vasluian Răzvan Negară (29 de ani), prezent la seminarul de vară al Comisiei Centrale a Arbitrilor înaintea noului sezon. La această acțiune, care s-a desfășurat la Mogoșoaia și Buftea, au participat arbitrii, arbitrii asistenți și observatorii din lotul primei ligi.

Pe durata celor trei zile, președintele CCA, Kyros Vassaras, a prezentat modificările aduse Legilor Jocului, participanții susținând atât teste teoretice, cât și probe fizice. Totodată, seminarul a inclus sesiuni video dedicate analizării fazelor de joc, teme privind poziționarea în teren, interpretarea situațiilor de joc și managementul meciului. Răzvan Negară a debutat în Superligă pe 7 noiembrie 2025, la partida dintre Universitatea Cluj și Metaloglobus București, iar ulterior a mai fost delegat la un singur meci în primul eșalon, la meciul dintre FC Botoșani și Oțelul Galați, disputată pe 26 aprilie, în play-out. În restul sezonului, arbitrul vasluian a oficiat la centru partide din Liga 2, Cupa României, Liga de Tineret, dar și la un meci din barajul de promovare în Liga 3.

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button