Aquavas Huși vrea să monteze apometre inteligente la blocurile din oraș, chiar și acolo unde sunt subsoluri pline cu apă murdară
IDEI… Aquavas Huși vrea să modernizeze sistemul de măsurare a consumului apei potabile pe raza municipiului Huși, așa că reprezentanții societății în cauză au solicitat acordul Consiliului Local pentru montarea primelor apometre moderne, cu așa-zisă „citire de la distanță”. S-a iscat puțină vâlvă în Consiliul Local, pentru că unii nu înțelegeau costurile, alții denumirea proiectului de hotărâre, iar câțiva consilieri, precum și primarul Ioan Ciupilan, au remarcat că din argumentarea SC Aquavas Huși lipsesc taman adresele blocurilor unde se vor monta apometrele inteligente. Directorul de la Aquavas Huși, inginerul Gigi Brănici, a fost cel care a dat explicațiile în plen. Primarul Ciupilan i-a cerut să aducă la Primărie cât mai curând documentele cu adresele exacte ale blocurilor unde se va face această investiție, cu atât mai mult cu cât consilierii au votat inițiativa fără a cunoaște aceste detalii, ci mergând pe încredere.
Primarul Ioan Ciupilan i-a cerut directorului Gigi Brănici să explice despre ce modernizare este vorba în privința apometrelor de la anumite blocuri. „Domnul Brănici este aici, poate ne explică dumnealui de ce este necesară această schimbare de apometre”, a solicitat primarul. Directorul Aquavas și-a început prezentarea cu un scurt inventar. „Avem concesionați de la Primăria municipiului Huși 117 km de rețea distribuție apă și 110 km de rețea de canalizare. Avem 305 scări de bloc, deci 305 branșamente la condominii. Termenul de valabilitate al acestor apometre este 7 ani. Deci, acum, în anul 2026, ajung la scadență 43 de apometre. Așa că punem apometre cu citire la distanță”, a spus inginerul Brănici. Unii consilieri au vrut să aducă în discuție faptul că sunt subsoluri pline de apă și murdărie, însă curățarea acestora este responsabilitatea proprietarilor. Cum la Huși ideea de asociație de proprietari, care să gospodărească aceste imobile, nu este agreată de localnici, situația rămâne nerezolvată. „Subsoluri inundate sunt și acolo trebuie să tragem apometrele cât mai aproape de locul de acces”, a susținut directorul Gigi Brănici. „Apometrele acestea noi sunt cele care transmit indexul sau merge cineva și le citește?”, a întrebat unul dintre consilieri. „Apometrul se citește acum cu un aparat, cu tabletă. În viitorul apropiat, o să fie un proiect pe baza căruia o să fie amplasate niște antene și pe o rază de 3 kilometri o să citească toate condominiile. Încercăm chestia asta să o facem la blocuri, că aici avem problemele cele mai mari”, a răspuns inginerul Brănici.
Primarul Ioan Ciupilan: „Poate ne prezentați și nouă, în cel mai scurt timp, fiecare scară de bloc unde trebuie să fie montat”
„Avem în centrul Hușului o zonă unde nu am schimbat încă apometrele și acolo vom interveni să punem cu citire de la distanță, cu acele antene. Este vorba de 89 de branșamente la 258 de apometre”, a ținut să adauge reprezentantul Aquavas Huși. „Poate ne prezentați și nouă, în cel mai scurt timp, fiecare scară de bloc unde trebuie să fie montat, adresă exactă, acele 43 de apometre. Colegii v-au votat, vedeți, solicitarea, dar avem nevoie de date exacte”, a intervenit primarul Ioan Ciupilan. „La următoarea ședință vă aduc”, a spus directorul Aquavas Huși. Primarul Ioan Ciupilan însă a insistat. „Nu la următoarea ședință să le prezentați datele, ci săptămâna viitoare luni, pentru că probabil aceste calcule le-ați făcut pe un număr de scări… Și vreau să ne dați și nouă, luni, marți, date cu tot ceea ce înseamnă scară de bloc, unde se schimbă apometrele, pe strada x, y, z. Trebuie să vedem și noi exact despre ce blocuri este vorba”, a solicitat primarul Ciupilan.
Intai trebuie sa gaseasca pierderile si furturile din oras. Mai cu seama la case
Eu unul mi-as monta. Ca m-au albit niste coeficienti de corectie…..am in scara vre-o doi care dau citirea cand isi aduc aminte. Si la cat costa mc mi-ar conveni sa platesc cat consum nu si apa altora din scara.
poate verificati si casele cu gradini si sere care uda din reteaua de apa a orasului…alooo gradinarii se aude?
Mergeti si verificati pe toti aia care vand zarzavaturi prin piata si in fata pietei. Consuma apa fara sa plateasca . Mergeti pe strazi precum A I Cuza spre petal , Prut, Moldovei etc. Daca vreti ii gasiti
Mai bn dar face verificări pt furt de apa
Sunt scări inundate doar din vina exclusivă a societății Aquavas. Pe strada Schit, la bl. H3, sc. B, datorită dimensiunii reduse a țevii de scurgere și a pozitionarii căminului către deal se înfundă canalizarea cel puțin o dată pe lună și apa murdară inundă subsolul. Este un focar de infecții care a fost adus la cunoștință directoratului societății din anul 2020 și care au comunicat în scris că vor rezolva această problemă. Suntem în anul 2026 și situația este aceeași. Direcția de Sănătate Publică ar trebui să vină la fața locului să constate și să ia măsuri de sancționarea a Aquavas. Și primăria ar trebui să se implice în rezolvarea acestei probleme.
Asta este o afacere pentru jumuleală, atât timp cât nu există concurență nu trebuia privatizat , nu-i legal sa nu ai opțiuni
Că poftim, vreau să mă mut la altul că nu-mi plac serviciile și le consider o hoție, unde mă mut?
S-au făcut niște golănii din care nu vom putea ieși nici peste zeci de ani
Hotie,alti bani dati pe noile contoare iar facturarea se va face tot cu vechile metehne-raportare la contorul de scara care e propietatea aquavas si citire dupa muschii furnizorului…,trebuie sa-i iasa neaparat productia.
Sa vedeti facturi atunci , ca sunt controlate de ei in retea si pot sa creasca cifrele cum vor ei , vor salta artificial consumul si posibil sa bage si preturi dinamice ca la Bolt si Uber , sa creasca preturile de cateva ori pe zi atunci cand creste si consumul oamenilor , de o sa ajungeti sa spalati vasele noaptea la 2 .
Refuzati orice aparate din astea smart cu citire la distanta , escrocherie digitala .
citira e digitala anonimule. roata aia de contorizeaza se invarte dupa cum consumi,. casti ochii la ce arata si vezi pe factura ce au citit ei.
Prost mai esti , ca ai incredere in sistem . Cand cititorul e cu citire la distanta asta inseamna ca nu mai este neutru intre furnizor si consumator , poate fi controlat de ei , or sa iti puna tarif dinamic , or sa salte consumu si pretu cat vor ei .
REFUZ !
:))) Mare meserias esti tipule :))) Pai daca e radio….el emite un semnal prin care comunica consumul tau si atat….nu e ca si cum ti l-ar putea da inainte sau inapoi :)))) Si asa si la vecinul ala care da indexul o data la doi ani….si la fel si la ala care declara zero intr-o luna ca sa ramana cu bani de bere si uite de aia nu o sa se regleze consumul in scara niciodata. Nu zic….banuiesc ca sunt mai scumpe decat cele clasice…..dar daca asta inseamna sa platesti cat consumi……eu zic ca merita.
du te repede si cere din ala inteligent , hai te rog .