Circa 7.800 de locuitori din Berlin au fost evacuaţi miercuri, după ce o bombă din al Doilea Război Mondial a fost descoperită într-un cartier din estul oraşului. Două magazine de mobilă, două grădiniţe, două şcoli şi un magazin de bricolaj se aflau pe o rază de 500 de metri în jurul locului din cartierul Hohenschönhausen unde a fost găsită bomba, scrie Agerpres, preluând dpa. Bomba a fost descoperită pe un şantier miercuri dimineaţă şi a fost examinată de o echipă de genişti. Potrivit poliţiei, dispozitivul exploziv este probabil de origine sovietică.