Grupul american Apple va prezenta marţi o nouă versiune a terminalului iPhone în încercarea de a-şi păstra poziţia de cel mai mare producător de telefoane inteligente din lume în faţa concurenţilor care utilizează sistemul de operare Android, transmite Reuters.
Un număr restrâns de jurnalişti au fost invitaţi la ora 17.00 GMT la sediul de la Cupertino (California) al grupului Apple pentru o prezentare despre care se ştie doar că priveşte telefonul iPhone. De data aceasta maestru de ceremonii va fi noul director general al Apple, Tim Cook, cel care în luna august i-a succedat în funcţie carismaticului Steve Jobs, co-fondatorul Apple.
Noul iPhone 5, cea de-a cincea versiune a terminalului iPhone după 2007, vine la timp pentru sezonul crucial de cumpărături de la sfârşitul anului. Provocarea Apple va fi să depăşească popularitatea actualului iPhone 4, un model cu o vechime de 15 luni care în trimestrul al doilea al acestui an s-a vândut în peste 20 de milioane de exemplare la nivel global.
Deşi telefoanele iPhone sunt un standard pe piaţa smartphone, în prezent se confruntă cu o concurenţă acerbă din partea telefoanelor echipate cu sistemul de operare Android dezvoltat de Google, care controlează piaţa americană cu o cotă de 43%, în timp ce iPhone este numărul al doilea cu o cotă de 28%, arată datele firmei de cercetare Nielsen.
La nivel global, potrivit IHS iSuppli, livrările de iPhone au crescut cu 9,1% în trimestrul al doilea în timp ce livrările Nokia s-au prăbuşit cu peste 30%, grupul finlandez cedând în faţa Apple poziţia de lider cu o cotă de piaţă de 18,4%.
AGERPRES.ro