spot_img
10.8 C
Vaslui
02-nov.-2024
spot_img

Anul 2017, provincia europeană Vrancea:Un sfert din străzile Focșaniului sunt din pământ

- Advertisement -

Aproape un sfert din străzile municipiului Focșani, aflate în administrarea Primăriei, sunt de pământ sau acoperite cu balast. În anul 2017, la aproape trei decenii de la căderea comunismului, reședința județului Vrancea nu se prezintă nici pe departe ca o capitală de provincie europeană, așa cum vor să ne facă să credem cei ce ne conduc.

Potrivit datelor oficiale din Primărie, străzile de pământ măsoară o lungime de 19,5 kilometri și o suprafață totală de 117.114 metri pătrați. Pe lângă ulițele de pământ, alte drumuri, în lungime de 6,2 kilometri și în suprafață de 37.260 metri pătrați sunt acopeite cu pietriș.

Municipiul Focsani are rețea rutieră ce cuprinde un număr de 241 strazi, cu o lungime totala de 108,123 km și o suprafață carosabilă de 917.461 mp. Raportat la o lungimea totală a tramei stradale, drumurile de pământ și pietruite reprezintă 23,8%. Străzi asfaltate au lungime de 74,7 km și o suprafață de 716.372 mp iar cele betonate sau acoperite cu pavele măsoară 7,6 km și o suprafață de 46.715 mp.

Statisticile pe care le deținem nu arată, însă, câte dintre acestea sunt deteriorate și în ce grad. Deși, teoretic, menținerea tramei stradale într-o stare bună de exploatare constituie activitatea de bază a administratorului drumurilor, Primăria Focsani, acest lucru nu se vede.

Cele mai multe dintre străzile orașului au fost asfaltate, ultima oară, în urmă cu peste 30 de ani și n-au fost reabilitate în totalitate niciodată. Având fundația din bolovani, pavele, calupuri de piatră, peste care s-au turnat straturi succesive de asfalt, acestea nu mai fac față traficului rutier actual, motiv pentru care necesită reparații permanente și costuri de întreținere foarte ridicate. Cu toate acestea, Municipalitatea nu pare a avea un plan integrat, multianual, de reabilitare a infrastructurii rutiere și preferă să risipească banii pe cârpeli și reparații provizorii.

sursa: http://www.ziaruldevrancea.ro/actualitatea/1588843322-anul-2017%2C-provincia-europeană-vrancea%3Aun-sfert-din-străzile-focșaniului-sunt-din-pământ.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.