spot_img
spot_img
1 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

Antonescu vrea „organizare militară” în PNL: „E necesar la vreme de război”

- Advertisement -

PNL are nevoie acum de o organizare militară, în ciuda faptului că este cel mai democratic partid din România, deoarece la vreme de război se impun asemenea decizii, a declarat liderul liberal Crin Antonescu la Suceava, conform Agerpres.

Preşedintele PNL a afirmat în deschiderea reuniunii de la Suceava că, în prezent, două dintre punctele forte ale liberalilor în zona Moldovei le reprezintă organizaţiile locale, în care se vede foarte bine forţa morală a PNL.

„Aici este foarte greu să rezişti şi să creşti”, a spus Antonescu, adăugând că la Suceava liberalii au nevoie de un lider „care să se bată cu Gheorghe Flutur şi cu clica lui”. El a exclus posibilitatea ca Flutur să fie reprimit în PNL.

„Flutur nu mai are ce căuta în PNL, chiar şi cu 99% cotă de încredere şi intenţie de vot”, a spus Antonescu, amintind că acesta a avut o ascensiune fulminantă în PNL până la funcţiile de preşedinte de organizaţie şi ministru în Guvernul Tăriceanu, „dar a trădat după ce a primit totul”.

De asemenea, liderul liberal a spus că Flutur s-a luptat pentru desfiinţarea PNL şi a apreciat că a-l primi înapoi ar însemna „lipsă de demnitate şi minte” pentru membrii partidului.

În plus, a susținut liderul liberal, PNL are nevoie acum de o organizare strictă, de tip militar, care deși contrazice pretenția de „cel mai democratic partid din România” este în ton cu „vremurile de război” din prezent.

evz.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

336 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.