spot_img
spot_img
3.4 C
Vaslui
28-nov.-2024
spot_img
spot_img

Ansamblul mixt Palas Iași, al companiei IULIUS, singurul proiect certificat LEED® Neighborhood Development din Europa Centrală și de Est

- Advertisement -

Ansamblul urbanistic Palas Iași, o investiție de regenerare urbană inaugurată în 2012 de compania IULIUS, în valoare de peste 310 milioane de euro, este singurul proiect din Europa Centrală și de Est care a primit certificarea LEED® Neighborhood Development pentru impactul pozitiv asupra comunității și pentru modul sustenabil în care au fost concepute și construite clădirile integrate. Amplul proces de certificare a durat șapte ani și a fost coordonat de compania de consultanță Colliers International.

Un proiect premieră pentru România, Palas Iași a revitalizat centrul orașului și contribuie în mod activ și continuu la evoluția economică, socială și culturală a întregii regiuni de nord-est. Certificarea LEED® for Neighbourhood Development (ND), a US Green Building Council (USGBC), reprezintă recunoașterea dezvoltărilor cu impact în comunitate, sustenabile, gândite să aibă un grad mai mare de conectare și integrare în peisajul urban, iar Palas Iași se numără printre cele doar cinci proiecte de pe continent care au primit această certificare.

Dezvoltarea Palas Iași a fost urmărită îndeaproape în cei șapte ani de implementare a procesului de certificare, fiind aplicate strategii de sustenabilitate aliniate cerințelor riguroase ale standardului LEED® ND, care vizează proiectarea și construirea ansamblului compus din 12 corpuri de clădiri. Beneficiile asupra comunității, accesul la facilitățile de recreere, locația, susținerea mobilității (dependență redusă de mașină) sunt doar câteva dintre criteriile pentru care Palas Iași a primit punctaj maxim și care au condus la obținerea certificării LEED® Neighborhood Development Silver.

„La 8 ani de la inaugurare, Palas continuă să reprezinte un reper în real estate-ul românesc. Este parte integrată din viața Iașului și o destinație cu impact la nivel regional. Ne bucură să primim acest statut de proiect verde, o raritate la nivel european, care validează viziunea sustenabilă a investițiilor noastre și confirmă faptul că proiectul pe care ni l-am imaginat pe hârtie acum aproape 10 ani este așa cum ne-am dorit: benefic comunității, apreciat de publicul larg și ancorat perfect în viața orașului. Palas este un proiect pentru prezentul și viitorul regiunii, care continuă să genereze dezvoltare prin toate componentele sale – office, retail, entertainment”, a spus Iulian Dascălu, președintele companiei IULIUS.

 „Standardul LEED® ND a fost conceput pentru a inspira și a ajuta la crearea unor comunități mai bune, mai durabile și mai bine conectate. Certificarea merge dincolo de scara clădirilor, luând în considerare comunități întregi. Ansamblul Palas Iași este primul proiect certificat LEED ND din Europa Centrală și de Est, iar acest lucru conferă o recunoaștere internațională a practicilor sustenabile implementate. Suntem încântați de rezultatul obținut și ne bucurăm că am făcut parte din acest proiect, un exemplu de urmat pentru colectivități active, sănătoase și fericite într-un mediu construit sustenabil”, a spus arhitect Tamara Dogariu, LEED AP ND, Green Certification Associate, Colliers International.

Certificarea integrează întregul ansamblu mixt Palas, analizând performanțele în operare, beneficiile în comunitate și economisirea resurselor. În plus, imobilele office United Business Center 1 și 5 au obținut certificarea LEED® Gold conform standardului LEED for Existing Buildings: Operations and Maintenance.

Palas Iași oferă un cadru de viață echilibrat locuitorilor orașului, încurajând mersul pe jos într-un mediu urban sigur, atrăgător și confortabil. Totodată, ansamblul beneficiază de toate premisele ce conduc la crearea unei comunități urbane echilibrate, prin diversitatea funcțiunilor și a oportunităților privind locurile de muncă situate în apropierea locuințelor. Marele parc central reprezintă nu doar inima verde a ansamblului, ci creează oportunitatea coagulării interacțiunilor sociale, fie prin activități recreative în aer liber, fie prin evenimente culturale care se desfășoară periodic aici.

Din punctul de vedere al sustenabilității față de mediu, impactul întregului ansamblu este unul pozitiv. La nivel global, clădirile Palas Iași demonstrează o îmbunătățire cu peste 20% a eficienței energetice, precum și o reducere cu peste 40% a consumului anual de apă față de clădiri similare. De asemenea, o reducere de peste 84% a consumului anual de apă se realizează la exterior, prin utilizarea unui sistem de irigație eficient, ce colectează și utilizează apa pluvială, replicând circuitul hidrologic natural.

Despre Palas Iași

Inaugurat în mai 2012, în centrul Iașului, Palas este un amplu proiect de revitalizare urbană, care include un mix de funcțiuni – office, retail și entertainment -, dezvoltate în jurul unui element unic în regiune, o grădină publică de cinci hectare. În cei peste opt ani de la inaugurare, primul proiect de tip lifestyle center realizat în România a definit principalul pol de business al regiunii (75.600 mp spații office închiriabili, 50 de companii), cea mai amplă destinație de shopping și petrecere a timpului liber din nord-estul țării (peste 62.000 mp spații de retail, 270 de magazine, restaurante și cafenele tematice), dar și ancora cultural-socială a orașului. În întregul ansamblu lucrează aproximativ 9.000 de persoane.

În prezent, compania IULIUS construiește Palas Campus, o investiție mixtă de regenerare urbană în valoare de 120 de milioane de euro, în imediata proximitate. Aceasta va fi cea mai mare clădire de birouri ca suprafață din țară, livrând aproximativ 60.000 mp închiriabili.

 Despre Colliers International

 Colliers International este membru activ al USGBC încă din anul 2008, fiind parte din cea mai importantă coaliție de lideri care lucrează pentru transformarea modului în care clădirile și comunitățile sunt proiectate, construite și operate.

GBCI (Green Building Certification Institute) a desemnat Colliers International LEED® Proven Provider™ pentru standardul de certificare LEED O+M și standardul de certificare LEED ID+C. Programul LEED Proven Provider a fost dezvoltat pentru a eficientiza procesul de verificare LEED pentru organizațiile cu experiență care demonstrează rezultate excelente și consecvente în administrarea proiectelor LEED.

Colliers International este una dintre primele firme de consultanță imobiliară din România care oferă servicii de consultanță pentru certificările LEED, BREEAM și WELL. Portofoliul nostru actual totalizează peste 55 de proiecte certificate, recertificate sau în curs de certificare în România, cu peste 2 milioane de metri pătrați.

 

 

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.