spot_img
3.7 C
Vaslui
30-nov.-2024
spot_img

Aniversarea Răzeșilor din Pogonești – un spectacol pe cinste! (FOTO, VIDEO)

- Advertisement -

RĂZEȘII LUI ȘTEFAN, SĂRBĂTORIȚI… Asociația „Răzesii” din Pogonești a organizat un spectacol pe cinste, la aniversarea a 35 de ani de la înființare! Au fost sărbătoriți cu fast de toți sătenii și de invitați renumiți, pentru că în comuna Pogonești, răzeșii lui Ștefan cel Mare au urmași demni, care au dus tradiția populară românească foarte departe, la festivaluri folclorice naționale și internaționale. Ansamblul „Răzeșii” din Pogonești face parte din patrimoniul cultural UNESCO, iar Asociația CARP “Elena Cuza” din Bârlad a sărbătorit pe 15 august alături de membrii acestui ansamblu. S-au oferit diplome de excelență și plachete aniversare, precum și alte surprize. Iar spectacolul susținut la Pogonești a fost unul de excepție, la care au luat parte și invitați din Reghin, în frunte cu Leon Stoica, președintele CARP din această localitate, care a oferit răzeșilor artiști din Pogonești diplome și daruri.

De Adormirea Maicii Domnului, în Sala „Alexandru Ioan Cuza” din cadrul Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) „Elena Cuza” din Bârlad, a avut loc o manifestare cultural artistică. Mai precis, au fost omagiați „Răzeșii” din Pogonești, fiind organizat un simpozion cu tema „Trecut, prezent, viitor…<<Răzeșii>> din Pogonești”. Au fost invitați: Ion Dobrin (Pogana), gr. (r) Nicolae Rotaru (Bârlad), poetul Petruș Andrei (Puiești), Alexandrin Pascap (renumit profesor din Bârlad), Leon Stoica, președintele CARP din Reghin, Florentina Albu (din Ivești, elevă la Liceul Militar de Marină din Constanța) și artistul folcloric George Forcos. La începutul manifestării, președintele CARL Bârlad, magistrat pensionar Nicolaie Mihai, a dat citire mesajului Comitetului Director al CARP Bârlad, cu ocazia aniversării celor 35 de ani de la înființarea Ansamblului „Răzeșii” din Pogonești. S-au oferit diplome de excelență și plachete, atât la sediul CARP Bârlad, la manifestarea organizată ieri dimineață, cât și la Pogonești, când s-a dat startul sărbătoririi artișilor din Ansamblul „Răzeșii”. De asemenea, a fost proiectat și un film documentar deosebit, realizat de CARP Bârlad, în care sunt prezentate aspecte din întreaga activitate a acesui prestigios ansamblu folcloric vasluian, care face parte din patromoniul cultural UNESCO! La mulți ani, Răzeși! La mulți ani domnului înv. Dumitru ANDREI, sufletul răzeșilor artiști! Vă invităm să vizionați pe site-ul nostru (www.vremeanoua.ro) filmul documentar, despre acești mari artiști ai satului Pogonești, pentru că, sincer, aveți ce vedea!

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.