spot_img
spot_img
8 C
Vaslui
16-nov.-2024
spot_img
spot_img

Angajat al Primăriei Suceava, găsit spânzurat în blocul în care locuia

- Advertisement -

Un bărbat în vârstă de 49 de ani, care era angajat al Primăriei municipiului Suceava, pe post de consilier superior la Serviciul de Protecţie Civilă şi Situaţii de Urgenţă, a fost găsit spânzurat, în subsolul blocului în care locuia, pe bulevardul George Enescu din municipiul Suceava. Macabra descoperire a fost făcută ieri dimineaţă, în jurul orei 9.30, de soţia bărbatului în vârstă de 49 de ani. Aceasta a început să-şi caute soţul după ce a fost sunată de şeful acestuia, care a semnalat că bărbatul nu s-a prezentat la serviciu şi nici nu a anunţat că va lipsi. Cum aşa ceva nu se mai întâmplase şi se ştia că bărbatul, Vasile Iftime, trece printr-o puternică depresie, membrii familiei s-au alertat imediat. L-au căutat prin locurile pe care le frecventa, după care soţia a făcut cumplita descoperire, în subsolul blocului.

Gheorghe Cusiac, şeful Serviciului de Protecţie Civilă şi Situaţii de Urgenţă din cadrul Primăriei municipiului Suceava, a relatat că miercuri, cu o zi înainte de deces, Vasile Iftime a fost la serviciu ca într-o zi normală şi a participat la o depunere de coroane, în cadrul unui ceremonial desfăşurat în parcul central al Sucevei, de Ziua Veteranilor de Război.

sursa: https://www.monitorulsv.ro/Local/2015-05-01/Angajat-al-Primariei-Suceava-gasit-spanzurat-in-blocul-in-care-locuia

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.