Două anchete paralele trebuie să stabilească în ce condiții s-a petrecut accidentul aviatic din Republica Moldova. Pe de o parte există o anchetă a aautorităților locale, însă și procurorii militari români s-au autosesizat. Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne (MAI), Raed Arafat, a ajuns, vineri dimineaţă, la locul în care s-a prăbuşit elicopterul SMURD, în Republica Moldova.
UPDATE 11:15 Într-o intervenţie telefonică la Realitatea TV, Raed Arafat a explicat cum decurge ancheta la faţa locului, acolo unde s-a prăbuşit elicopterul SMURD.
„Este foarte greu de înţeles ce s-a întâmplat, iar asta cred că doar experţii, după ce vor face toate analizele necesare, vor putea să vină cu cel puţin o teorie despre ce s-a întâmplat acolo exact. Deci, la momentul actual, tot ce vorbim rămâne doar la nivel de speculaţie. Au rămas acolo echipe de la Procuratura din România, împreună cu Procuratura din Republica Moldova, de la Criminalistică din România, trebuie să ajungă şi o echipă de experţi în aviaţie din România care să se alăture echipei de experţi în aviaţie care se află la faţa locului, din Chişinău. În baza analizelor pe care le vor face şi ce vor stabili ei vom înţelege cam ce s-a întâmplat. Acum noi tocmai am intrat în Chişinău pentru preluarea colegilor noştri şi repatrierea lor la Iaşi, unul dintre ei va fi dus la Bacău, unde va fi înmormântat„, a explicat el.
Întrebat dacă este posibil ca motorul elicopterului SMURD să se fi oprit în timpul zborului, aşa cum a afirmat un martor, secretarul de stat în MAI a explicat că, deocamdată, acest lucru nu este decât o speculaţie.
„La momentul acesta este doar la nivel de mărturii din partea unor martori care au afirmat aceste lucruri. În mod normal, asta trebuie pusă în context, acest elicopter nu are un motor, are două motoare; de regulă este făcut pentru ca dacă un singur motor cade, celălat să poată duce mai departe. Deci, iarăşi intrăm în specualţii şi trebuie să lăsăm să vedem cum se finalizează integral ancheta. (…) Elicopterul era autorizat pentru zbor instrumental„, a subliniat Arafat.
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/dosar-penal-pentru-tragedia-din-republica-moldova_1943071.html#ixzz4AVWBqtVh
Follow us: @realitatea on Twitter