Amicale cu goluri multe pentru echipele din județ

Una dintre cele mai interesante partide amicale a avut loc între Viitorul Gherghești (Liga 5) și Voința Perieni (Liga 4), partida încheindu-se cu victoria gazdelor, scor 4-3. Un alt joc spectaculos s-a disputat între Gloria Zemeș, formație din Liga 4 Bacău, și Phoenix Team Tanacu, echipă nou-promovată în Liga 4. Băcăuanii s-au impus cu 3-2, după ce vasluienii au condus cu 2-0. Flacăra Muntenii de Sus a început și ea seria amicalelor cu o victorie. „Alb-roșii” a trecut cu 4-1 de Steaua Urdești (Liga 5). Flacăra va disputa un nou test în acest weekend, când va întâlni Ivacec Vaslui. La Văleni, Viitorul Văleni a învins Avântul Dinamo Solești cu 3-1. Partida nu a ajuns însă până la fluierul final, fiind întreruptă spre final din cauza unor probleme legate de nocturnă. Sâmbătă, de la ora 11:00, vălenarii vor disputa un nou meciul amical în care vor fi folosiți tinerii din comună. Într-un alt amical, Gloria Mânjești a trecut de Voința Lipovăț, scor 3-0. Seria amicalelor continuă și în acest weekend. Sâmbătă, 15 august, la Urdești, FC Vulturești va întâlni Steaua Urdești.