Extern

Americanii evacuaţi de pe nava de croazieră afectată de hantavirus nu vor fi plasaţi obligatoriu în carantină în SUA

Pasagerii americani evacuaţi de pe nava de croazieră MV Hondius nu vor fi neapărat plasaţi în carantină, a declarat duminică un oficial american de rang înalt din domeniul sănătăţii, îndemnând publicul să rămână calm în faţa unei situaţii care „nu este similară cu cea a Covidului”, relatează CNN și News.ro.

SUA au anunţat de vineri că vor organiza un zbor de repatriere pentru cei 17 americani aflaţi la bordul navei pe care a fost identificat un focar de hantavirus.

Aceşti pasageri, care sunt toţi asimptomatici, vor fi transportaţi într-un centru specializat din statul Nebraska, dar nu vor fi neapărat plasaţi în carantină, a explicat duminică la CNN Jay Bhattacharya, director interimar al Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC), principala agenţie sanitară a ţării.

„Îi vom chestiona şi le vom evalua nivelul de risc”, şi anume „dacă au fost în contact strâns cu o persoană care prezenta simptome” sau nu, a precizat el.

În urma acestei evaluări şi în funcţie de riscul estimat, pasagerilor li se va oferi „posibilitatea de a rămâne în Nebraska, dacă doresc, sau de a se întoarce acasă, dacă situaţia lor familială le permite să fie aduşi în siguranţă, fără a expune alte persoane pe drum”, a adăugat el…https://hotnews.ro/americanii-evacuati-de-pe-nava-de-croaziera-afectata-de-hantavirus-nu-vor-fi-plasati-obligatoriu-in-carantina-in-sua-2241918

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button