spot_img
spot_img
-0.1 C
Vaslui
26-nov.-2024
spot_img
spot_img

Alegerile de la Colegiul National “Vasile Alecsandri”, contestate

- Advertisement -

Directorul Colegiului National Vasile Alecsandri din Bacau le-a interzis elevilor din unitatea de invatamint sa-si voteze reprezentantii in Consiliul Scolar. Vasile Cautis a decis ca doar cite un reprezentant al fiecarei clase are voie sa voteze, astfel incat, in loc de 1.200 de votanti, la Alecsandri au fost doar 33.

Biroul Executiv al Consiliului Judetean al Elevilor din Bacau refuza sa valideze rezultatul alegerilor pentru Consiliul Scolar al Elevilor din Colegiul National “Vasile Alecsandri”. Conducerea organizatiei judetene reclama faptul ca la acest liceu au votat doar sefii de clasa, fapt ce incalca regulamentul de organizare a actiunilor electorale din scoli, care precizeza ca elevii trebuie sa-si desemneze reprezentantii prin vot individual.

“Vinovatul” pentru aceasta situatie s-a dovedit a fi chiar directorul institutiei de invatamint, profesorul Vasile Cautis. Acesta a recunoscut ca el este cel care a decis sa se voteze prin reprezentanti ai claselor.

“Cei din consiliul elevilor au venit la mine sa ma intrebe cum organizam alegerile. Le-am spus ca nu putem intrerupe cursurile in liceu sa voteze 1.200 de elevi. Ar fi durat o zi, iar la Colegiul «Alecsandri» si o ora conteaza. In plus ce trebuie atitea validari, mai rau ca la Partidul Comunist. Asa ca le-am spus sa delege pe baza de proces verbal cite un reprezentant pe clase si acela sa voteze”, ne-a declarat profesorul Vasile Cautis.

“Totul a pornit de la baietasul acela din Liceul Sportiv, cel cu blogul (Cristian Ghinghes, alias Kristofer, n.r.), care a avut neintelegeri cu fosta lidera de la liceul nostru si a inceput sa arunce cu noroi in Colegiul «Vasile Alecsandri».

Ar fi trebuit sa isi rezolve problemele cu fata in cauza, nu sa arunce cu noroi in tot liceul si de aceea de sase luni i-am interzis accesul la noi”, a mai spus directorul Cautis, precizind ca isi asuma schimbarea metodologiei. Ipoteza existentei unei neintelegeri intre Cristian Ghinghes, actualul presedinte interimar al CJE Bacau, si Roxana Camara, fosta presedinta a Consiliului Scolar al Elevilor din “Vasile Alecsandri”, este sustinuta si de fata.

“Alegerile prin reprezentanti a fost o decizie democratica, fiecare scoala are autonomie si ia hotaririle care i se potrivesc. In fond, fiecare elev a votat, exista procese verbale cu semnaturi din fiecare clasa. Numai domnul Cristian Ghinghes are o problema cu alegerile de la noi, niciun alt membrui al Biroului, i-am sunat pe fiecare in parte. De altfel este cunoscut la nivel national ca el are o problema cu mine si ca din cauza domnului Ghinghes sint probleme in CJE Bacau”, a spus Roxana Camara, fosta presedinta, timp de trei ani, a elevilor din “Vasile Alecsandri”.

In replica, presedintele interimar al CJE Bacau confirma ca i-a fost interzis accesul in colegiu dar infirma ca ar avea o problema personala cu aceasta institutie de invatamint.

“Eu nu am absolut nicio problema cu Colegiul National «Vasile Alecsandri», nu am nimic personal cu domnul Vasile Cautis dar a incalcat grav, impreuna cu lidera de acolo, Roxana Camara, regulamentul de organizare a alegerilor, aprobat prin ordin al Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, din 2010.

Elevii au fost privati de un drept fundamental, acela de a-si alege reprezentantii, prin vot direct si secret”, a declarat Cristian Ghinghes.

Rezultatele alegerilor de joi il indica drept cistigator al functiei de presedinte al Consiliului Scolar din “Vasile Alecsandri” pe Cezar Ignat (XI B). Din Consiliu vor mai face parte, daca va fi validata aceasta formula, Georgiana Baciu (prim vicepresedinte), Bogdan Petrea (vicepresedinte) si Iustin Laslau (secretar).

Luni, conducerea si membrii Consiliului Scolar al Elevilor din “Alecsandri” se vor intilni sa rediscute acest caz. Subiectul va fi dezbatut si dupa 31 octombrie, la finalul sesiunii de alegeri, in Consiliul Judetean al Elevilor din Bacau.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.