Un ieșean va plăti cu mai bine de 5 ani din viață posesia unui telefon pentru nici 24 de ore. La beție, și-a jefuit un consătean. Când s-a trezit, a înapoiat bunul furat, dar era prea târziu.
În noaptea de 14/15 martie 2024, aproape de miezul nopții, Petru Mărgineanu a intrat în casa unui consătean, Gabi C. și i-a cerut acestuia bani. Văzându-l beat și înarmat cu un briceag, acesta i-a indicat portofelul aflat pe pervaz. Mărgineanu s-a uitat în portofel, dar constatând că în el nu se afla decât ceva mărunțiș, l-a lăsat deoparte. A văzut însă telefonul lui Gabi C., un Xiaomi Redmi 12, și l-a luat. Victima s-a opus și a încercat să-și recupereze bunul, moment în care Mărgineanu l-a lovit în piept cu briceagul. Apoi a plecat, luând cu el telefonul.
A doua zi, deja îi părea rău de ce făcuse. A mers la o mătușă, căreia i-a dat telefonul, solicitându-i să i-l restituie lui Gabi C. Ulterior, s-a și întâlnit cu acesta la o benzinărie și și-a cerut scuze pentru cele întâmplate, subliniind faptul că fusese beat. Victima nu s-a mai constituit parte vătămată și a cerut să fie citată doar ca martor. Roțile justiției se aflau însă deja în mișcare, iar Mărgineanu trebuia să răspundă pentru tâlhărie calificată…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/afacere-proasta-pentru-un-iesean-cinci-ani-de-puscarie-pentru-furtul-unui-telefon-pe-care-nu-l-a-folosit-nici-24-de-ore–1867713.html