Adriana Bahmuțeanu a declarat joi că este „în stare de șoc” după ce a aflat din presă că Silviu Prigoană a fost înmormântat în secret, iar ea nu a fost chemată la ceremonie. Ea a spus că a anunțat DGASPC și Poliția cu privire la faptul că nu știe în grija cui se află doi dintre copiii săi.
„Am primit de la colegii din presă acest comunicat. Înțeleg că a fost trimis către toate redacțiile din România. Ce să vă spun… sunt în stare de șoc. Doare la fel de tare cum doare și vestea că Silviu Prigoană a murit. Nu-mi vine să cred”, a spus Adriana Bahmuțeanu într-o intervenție la Antena 3 CNN.
Ea spune că nu a fost contactată nici măcar de copiii săi pe care îi are împreună cu Silviu Prigoană.
„Nu. Frații vitregi refuză orice comunicare cu mine, ba mai mult, îmi îngrădesc accesul la proprii mei copii. Astăzi, eu sunt reprezentantul legal al copiilor, conform legilor din România, sunt părinte unic și am autoritate absolută asupra lor, dar, din păcate, frații mai mari nu vor nici să comunice cu mine și nici nu le dau voie celor mici să vină la mine, să pot să-i țin în brațe, să pot să-i mângâi și să ne alinăm împreună această durere”, a mai spus Adriana Bahmuțeanu…https://adevarul.ro/showbiz/vedete/adriana-bahmuteanu-a-aflat-din-presa-ca-silviu-2401666.html