„Adio, dar rămân cu tine”: cu un trecut dubios, Mihai Barbu „planează” și în prezent peste organizația județeană a PNL Vaslui

În ultimele luni, numele lui Mihai Barbu a fost asociat cu dosarul în care apare și numele lui Fănel Bogos. Barbu era cel care trebuia să asigure intrarea omului de afaceri în biroul premierului Bolojan, de unde ulterior trebuia dictată înlocuirea lui Mihai Ponea din funcția de director al DSVSA Vaslui. Din păcate pentru Mihai Barbu, pe fir au intrat și procurorii, care în urma interceptărilor și perchezițiilor efectuate au reușit să îl tragă pe dreapta pe fostul lider al PNL Vaslui. Prezent săptămâna trecută la emisiunea „Vremea Adevărului”, Marius Arcăleanu, actualul președinte al organizației județene, a recunoscut că Mihai Barbu a mai venit în județul Vaslui chiar și după momentul în care scandalul asociat dosarului Bogos a devenit subiect de interes național. Arcăleanu a subliniat însă că nu a mai avut contacte directe cu fostul său coleg de partid din ziua în care au apărut perchezițiile în acest dosar.
Și-ar dori o candidatură la parlamentare, de pe listele de la Vaslui
Potrivit unor surse politice locale, Barbu ar păstra legături cu anumiți primari liberali din mediul rural, unde ar fi fost văzut ocazional în vizite neoficiale. De altfel, aceleași surse au precizat că atunci când vine la Vaslui, Barbu are obiceiul să doarmă la un primar liberal din mediul rural. Se pare că acesta este un obicei vechi în rândurile Partidului Național Liberal pentru că, la un moment dat, și Barbu se lăuda că atunci când venea de la Oradea la București, Ilie Bolojan avea obiceiul să doarmă la el. Aceste înnoptări se pare că au și rolul de consolidare a unor relații politice, altfel nu se explică de ce Barbu nu alege o altă formă de cazare. În interiorul organizației liberale, sunt voci care susțin că fostul lider ar fi încercat, în mod indirect, să promoveze ideea unei „îngropări a securei războiului” între diverse tabere din partid, în special între consilieri locali aflați în conflict cu actuala conducere. Unele surse afirmă că această poziție ar fi fost transmisă către anumite structuri locale, în încercarea de a calma tensiunile interne. În același timp, conducerea actuală a PNL Vaslui ar fi adoptat unele dintre aceste recomandări, cel puțin la nivel de discurs, în ideea de a evita escaladarea conflictelor interne. Arătându-se preocupat, în continuare, de soarta PNL Vaslui, Mihai Barbu urmărește un obiectiv mult mai concret: să se afle pe lista candidaților PNL Vaslui pentru viitoarele alegeri parlamentare. Acesta speră ca până atunci, pe dosarul lui Bogos să se pună praful și astfel să revină în prim-planul politicii. Până atunci, se pare că Mihai Barbu va alege să se situeze într-o zonă politică intermediară: suficient de prezent pentru a fi menționat în discuțiile locale, dar și suficient de discret pentru a evita expunerea publică. Această poziție îi permite, potrivit unor membri ai partidului, să păstreze un anumit nivel de influență, chiar și fără a mai purta responsabilitatea unei funcții oficiale.
Cine-s gunoaiele astea???
Asteptam anticipatele sa scăpăm de PNL,PSD,USR,UDMR