Acuzații de concurs trucat la Primăria Tăcuta: “S-a întors cu bani din străinătate și a cumpărat un loc de bugetar”

CU DEDICAȚIE… Un post de referent debutant, clasa III, care trebuie să se ocupe de colectarea taxelor și impozitelor a fost vacantat, de câteva luni, la Primăria Tăcuta. Postul a fost scos la concurs, iar săptămâna trecută a fost organizată proba scrisă. Patru persoane s-au înscris în competiție, dintre care două au renunțat pe parcurs, astfel că la linia de finish au mai ajuns două candidate. Elena Alexa, una dintre cele două candidate, spune că concursul a avut un final nefericit pentru ea, postul de funcționar public revenindu-i favoritei primarului. “Diferența a fost făcută la baremul de corectare, care nu a respectat întocmai Codul de Procedură Fiscală. Au fost adăugate și scoase cuvinte, în așa fel încât persoana care a trebuit să câștige, a câștigat. Nu-mi pare rău că nu am luat concursul, îmi pare rău că unii stau și tocesc, alții se întorc cu bani din străinătate și se angajează fără să învețe nimic. Pe lângă problemele legate de barem, au fost nereguli și cu comisia de corectare a lucrărilor. Al doilea membru al comisiei a fost absent, la fel ca și secretarul comisiei, care nu a fost văzut la ochi în timpul concursului. Secretarul comisiei a lipsit, în schimb a fost prezentă soția dumnealui, care este și secretara primăriei. Sunt camere care au filmat, se poate constata oricând că ce spun eu este adevărat”, ne-a declarat Elena Alexa. Aceasta a contestat nota obținută, însă nici după reevaluare nu a obținut un punctaj de trecere. “Am de gând să-mi angajez un avocat și să merg mai departe cu contestația pentru că mă consider nedreptățită”, a mai precizat femeia. De partea cealaltă, primarul comunei Tăcuta, Florin Ionel, neagă acuzațiile ce i se aduc și spune că cea care a câștigat concursul nu este o habarnistă într-ale contabilității, având diplomă de absolvire a Facultății de Economie. “Doamna Alexa a participat pentru a patra sau a cincea oară la concurs și de fiecare dată a obținut un punctaj foarte mic, care nu i-a permis să ocupe postul respectiv. Nu e de vină nici primăria, nu sunt de vină nici eu că cineva nu obține punctajul necesar pentru a fi declarat admis”, ne-a declarat edilul.
Pentru a putea participa la acest concurs, candidații trebuiau să aibă cel puțin studii liceale finalizate cu diplomă de bacalaureat precum și cunoștințe de operare a calculatorului. Anunțat la data de 6 aprilie, concursul a suscitat interesul a patru persoane, care și-au depus dosarele în termenul de 20 de zile. Pe data de 9 mai, la ora 10, doar trei din cei patru candidați s-au mai prezentat la sediul Primăriei Tăcuta, pentru a susține proba scrisă. Din cei trei, unul a ieșit din sală după doar o jumătate de oră, obținând numai 14 puncte din totalul de 100. Ceilalți doi candidați au dus proba la sfârșit, cu rezultate total diferite. Elena Alexa a avut un total de 38,5 puncte, în timp ce contracandidata ei a primit 79 de puncte, fiind singura declarată admisă. Imediat după aflarea notei, candidata cu 38,5 puncte a făcut contestație, iar după reevaluarea lucrării, nota i-a crescut la 41,5 puncte, insuficient însă pentru a trece mai departe. Vinerea trecută, pe data de 13 mai, la Primăria Tăcuta, a avut loc și interviul, pe care singura candidată rămasă în cursă l-a trecut cu 83 de puncte.
Un candidat acuză: “câștigătoarea concursului, vecină cu contabila primăriei, care a fost membră a comisiei de concurs”

Primarul se apără: “E a patra sau a cincea oară când candidează și pică la proba scrisă”
Acuzat că ar fi favorizat una dintre candidate, primarul comunei Tăcută, Florin Ionel, se apără și spune că la mijloc este vorba doar despre nemulțumirea unei persoane care nu reușește să treacă proba scrisă. “Doamna Alexa a participat pentru a patra sau a cincea oară la concurs și de fiecare dată a obținut un punctaj foarte mic, care nu i-a permis să ocupe postul respectiv. Nu e de vină nici primăria, nu sunt de vină nici eu că cineva nu obține punctajul necesar pentru a fi declarat admis. Este adevărat că cealaltă candidată a fost plecată în străinătate, că s-a întors acasă pentru a se stabili definitiv aici, dar nu văd ce legătură are cu ceea ce reclamă doamna Alexa. Candidata respectivă are liceul făcut la zi, are facultatea făcută la zi, a învățat și a obținut nota de trecere”, a declarat primarul comunei Tăcuta. Am contactat-o telefonic și pe reprezentanta Prefecturii Vaslui, care a fost președinta comisiei de concurs. Aceasta nu a dorit să intre în detalii, însă a respins cu vehemență acuzațiile potrivit cărora concursul a fost organizat cu dedicație. “Dacă este nemulțumită de modul cum a fost corectată lucrarea, doamna poate să depună contestație la ANFP (n.r. Agenția Națională a Funcționarilor Publici). Mai multe nu vreau să declar referitor la acest caz”, a afirmat președinta comisiei de concurs.
E c.am mare coincidenta….in decembrie a luat concursul fostul consilier al primarului iar acum vecina contabilei…..mareeeèe coincidenta!
)
Daca primar este un agent de asigurări care lucrează pe comision, la primărie nu tot pe comision se lucrează? Așa este normal.
Dar sotul dumneaei nu a venit din strainatate cu bani!!!!!!!
Și ea e vecină cu contabila?
Care ea , d-na din poză????
Are fete la facultate și la liceu nu de dat la alții sa le crească burta mare. Nevasta.sa s.a simțit capabila , nu.i vina ei ca nu au vrut.o….
Dar sotul dumneaiei nu a venit din strainatate??????
Este un semn de întrebare de ce toți vor la stat și nimeni la privat . Cine o sa mai muncească în tara asta?!